Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Profesorii ameninţă cu greva generală după îngheţarea salariilor. Mediile ar putea rămâne neîncheiate

Cele trei mari sindicate din învăţămant încep astăzi protestele în mai multe judeţe, dar şi în Capitală. Nemulţumite de salarii şi de condiţiile de lucru, cadrele didactice ameninţă cu greva generală, daca nu le vor fi respectate cererile. Oamenii spun că au ajuns în pragul disperării după ce creşterea salariilor a fost amânată de două ori în ultimii ani.

de Mădălina Iacob

la 20.12.2021 , 15:07

Aproximativ 100 de profesori şi angajaţi din sistemul de învăţământ s-au adunat în faţa guvernului, dar şi la sediile prefecturilor din toată ţara. Vorbim despre cele trei mari sindicate din educaţie, care au adunat oamenii sperând la o mărire de salariu, aşa cum li s-a promis de mai bine de doi ani. 

Profesorii ameninţă cu greva generală

Profesorii, dar şi angajaţii din învăţământ, mai ales personalul nedidactic, spun că au ajuns la limita subzistenţei, mulţi dntre ei odată cu creşterea inflaţiei, cu scumpirea cheltuielilor la nivel naţional.

Vezi și

Ar fi trebuit să primească o majorare de 16-17% încă de acum doi ani, dar a fost amânată de Guvernele Orban şi Cîţu.

Luni, marţi şi miercuri promit proteste în toată ţara şi, dacă nu vor fi ascultaţi, ameninţă cu grevă generală în învăţământ, dar şi cu neîncheierea mediilor elevilor. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Întrebarea zilei
Ați renunța la economisirea pentru o locuință sau o mașină ca să vă bucurați de vacanțe și hobby-uri?
Observator » Educaţie » Profesorii ameninţă cu greva generală după îngheţarea salariilor. Mediile ar putea rămâne neîncheiate