Video Profesorii tineri şi suplinitorii, primii afectaţi de noile măsuri din Educaţie. Unii îşi pot pierde posturile
Profesorii pregătesc proteste şi boicoturi. Din toamnă vor fi obligaţi să predea mai multe ore, iar numărul de elevi din clase va creşte. Profesorii se tem că noile norme i-ar putea lăsa fără post, mai ales pe cei tineri sau pe suplinitori.
Profesorii se aşteptau ca măsurile de echilibrare a bugetului să ocolească educaţia. Cea mai mare problemă a lor este creşterea normei de predare, în medie, cu două ore pe săptămână. Asta înseamnă că vor prelua mai multe clase, ceea ce îi va lăsa pe dinafară pe unii colegi.
"Este o nemulţumire generală în sistem. La o primă vedere a proiectului de încadrări, vom renunţa la 9 posturi. Ceea ce înseamnă undeva între 12 şi 14 oameni care vor pleca. Mă doare sufletul că vor pleca câţiva tineri, unii dintre ei de o foarte bună perspectivă", a transmis Sorin Ionescu, director Colegiul Național Bănățean din Timișoara.
Posturile disponibile, anunţate şi atribuite în ianuarie, nu mai sunt acum o garanţie că profesorii îşi vor păstra locul de muncă.
"Ei au obţinut o decizie, s-au bazat că începând cu 1 septembrie 2025 ei beneficiază de viabilitatea postului. Ei, nu e aşa. Noi colegii, care am fost partenerii lor în activităţi, trebuie să-i evaluăm şi să spunem deschis: tu trebuie să pleci", a explicat Mihaela Șora, director Şcoala Generală Nr. 30 din Timișoara.
Profesorii, în prag de proteste
În semn de protest, profesorii din mai multe judeţe ameninţă că vor boicota examenul de titularizare de săptămâna viitoare. Profesorii au şi alte semne de întrebare, după o declaraţie a ministrului.
"Aş vrea să înţelegem că eşti plătit pentru activităţi educaţionale opt ore pe zi, nu doar orele în care predai", declara Daniel David, ministrul Educaţiei.
Multe cadre didactice au înţeles că vor fi obligate să rămână opt ore la şcoală, chiar dacă predau efectiv doar patru.
"Aici sunt efectiv 70 de locuri, în total noi avem 145 de cadre didactice. Deci într-o prezenţă fizică ar trebui să fie doi oameni pe scaun", a precizat Sorin Ionescu, director Colegiul Național Bănățean din Timișoara.
Ministrul Educaţiei a lămurit apoi lucrurile: activităţile didactice din afara orelor de predare nu este obligatoriu să fie desfăşurate la şcoală. Corectarea lucrărilor sau pregătirea cursurilor va fi făcută în continuare acasă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰