Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ”Războiul o să ajungă la noi?” Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina deschid pofta pentru istorie a elevilor români

Va fi război, domnule profesor? Este întrebarea pe care o pun din ce în ce mai des elevii la ora de istorie. Brusc, lecţiile despre Al Doilea Război Mondial s-au schimbat într-un studiu de caz al situaţiei dintre Rusia şi Ucraina. Interesul copiilor îi bucură pe profesori: este semnul unei generaţii care vrea să înţeleagă istoria pe care o trăieşte.

de Redactia Observator

la 22.02.2022 , 22:15

”Stiţi cumva ceva legat de situaţia dintre Ucraina şi Rusia?”/ ”Războiul o să ajungă la noi?”/ ”Dacă NATO reuşeşte să oprească Rusia, credeţi ca va fi un conflict între Rusia şi NATO? Se întâmplă ceva mai rau?” Nici nu a apucat să intre bine la ora de istorie, că elevii şi-au copleşit profesorul lor cu întrebări. Iar lecţia despre cel De-Al Doilea Război Mondial s-a transformat într-o relatare la zi despre conflictul dintre Rusia şi Ucraina.

Marcel Bartic, profesor de istorie: ”Situaţia de la graniţele Rusiei, după cum va amintiti, nu e tocmai nouă. Lucrurile pot fi vazute in timp din secolul al 18-lea. Din momentul respectiv, Rusia incepe un proces de extindere, iar granitele cunosc modificari pentru urmatorii 200, 300 de ani. Oamenii au trăit cu impresia ca nu pot face nimic, ca puterea de decizie este la liderii politici, la cei care conduc țările, și noi, oamenii obișnuiti nu avem nimic de spus. Fals, fals!”

Şi la gimnaziu, şi la liceu, îngrijorările copiilor sunt aceleaşi.

Vezi și

Marcel Bartic, profesor de istorie: ”Simți o neliniște, simți un pic de teamă. Nu ai cum să te raportezi altfel atunci când vezi la televizor tancuri li soldati care se pregătesc să tragă, pot să îi inteleg foarte bine pe copii”.

Pe acelaşi subiect

Dialog elev - profesor

Elev: ”Dacă NATO ar închide tot ce înseamnă economie cu Rusia, nu ar avea doar Rusia de suferit, nu?”

Profesor de istorie: ”Da, adevărat, NATO trebuie să pună în balanță pierderile economice versus pierderi de vieti omenești”.

”Recunosc că am tras aer în piept și apoi mi-am dat seama că e o oportunitate pedagogică excepțională”, mai spune profesorul, care speră că explicațiile îi vor ajuta pe copii să se liniştească şi să înţeleagă istoria pe care o trăiesc.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » ”Războiul o să ajungă la noi?” Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina deschid pofta pentru istorie a elevilor români