Observator » Educaţie » Rezultate Titularizare 2026. Peste jumătate dintre candidați au luat note peste 7

Rezultate Titularizare 2026. Peste jumătate dintre candidați au luat note peste 7

Imagine reprezentativă examen titularizare - ShutterStock
Redactia Observator | Timp citire: 4 minute
Publicat la 28.07.2026, 11:00 | Modificat la 28.07.2026, 11:52

Au fost publicate rezultatele probei scrise la Titularizare 2026, de către Ministerul Educaţiei. În clasamentul judeţelor, Dolj, Cluj şi Braşov sunt în frunte, iar pe ultimele ocuri se află Tulcea şi Călăraşi. Mai mult de jumătate dintre candidați au obținut note de cel puțin 7.

Ministerul Educației a publicat marți dimineață rezultatele înregistrate la proba scrisă din 21 iulie a concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, potrivit Mediafax. 

Au fost notate 31.623 de lucrări.

28 de candidaţi au obţinut nota 10

Articolul continuă după reclamă

Dintre acestea, 16.140 (51,04%) au obținut note peste 7, un raport care indică o creștere de 8% față de anul trecut (43,52%). 28 de candidați au încheiat proba cu nota 10.

45,15% este rata notelor peste 7 pentru candidații (2.945) din promoția curentă.

De asemenea, 10.874 de candidați au obținut note între 5 și 6,99 (34,39%) la Titularizare.

Dolj este județul cu cea mai mare pondere a candidaților care au obținut note între 7 și 9,99 (60,1%), urmat de Cluj (59,5%) și Brașov (55,7%). La polul opus se află Tulcea (32,9%) și Călărași (27,4%).

Pe acelaşi subiect

Top 10 pe județe în funcție de rezultate:

1. Dolj – 60,1%

2. Cluj – 59,5%

3. Brașov – 55,7%

4. Iași – 55,7%

5. Alba – 55,6%

6. Sălaj – 54,5%

7. Gorj – 54,5%

8. Suceava – 54,4%

9. București – 54,24%

10. Buzău – 53,8%.

Când se vor putea depune contestaţiile

Contestațiile vor putea fi depuse la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice marți până la ora 21:00 și miercuri până la ora 12:00.

Rezultatele finale vor fi anunțate în 4 august.

Repartizarea va avea loc în 5-6 august în ședințe publice organizate de inspectoratele şcolare, pentru posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.

Pentru a obține statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să fie notați cu minimum 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină cel puțin nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Titularizare 2026: Sinteza rezultatelor inițiale înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar

Peste jumătate dintre candidați au reușit să obțină note peste 7 (51,04%), rată care marchează o creștere de aproape 8% față de anul trecut - 43,52%) - 

Rezultatele înregistrate la proba scrisă (21 iulie) din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar au fost publicate astăzi, 28 iulie (ora 10:00), pe pagina web rezervată acestui concurs, potrivit comunicatului publicat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Prezentată sintetic, situația rezultatelor inițiale se regăsește mai jos:

Participare la proba scrisă: 33.881 de candidaţi (84,71%) din totalul celor 39.996 de candidaţi cu drept de participare;

2.187 de candidați dintre cei prezenți s-au retras în condițiile prevăzute de metodologie (2.101 candidați din motive personale, respectiv 86 de candidați din motive medicale), iar 52 de candidaţi au fost eliminaţi din examen (dintre care 20 pentru fraudă/tentative de fraudă); 

Număr de lucrări transmise la centrele de evaluare: 31.641 (dintre acestea, lucrările a 18 candidați au fost anulate în respectivele centre, în condițiile prevăzute de metodologie);

Număr lucrări evaluate digitalizat: 31.623 (dintre care 6.523 de lucrări aparțin candidaților din promoția curentă). 

Dintre cei 31.623 de candidați cu note, 16.140 de candidați (51,04%)  au obținut note peste 7, raport procentual ce indică o creștere substanțială comparativ cu prima afișare din anul anterior. 28 de candidați au încheiat proba cu nota 10.

45,15% (superioară cu aproape 5% comparativ cu 2025 - 40,11%) este rata notelor peste 7 pentru candidații (2.945) din promoția curentă;

10.874 de candidați au obținut note între 5 și 6,99 (34,39%) – dintre aceștia, 2.385 de candidați provin din seria curentă de absolvenți (36,56%).

Informații privind etapele subsecvente primei afișări

Contestații: pot fi depuse la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (conform modalităților comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 28 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 29 iulie, până la ora 12:00.

Comunicare rezultate finale: 4 august (online și la sediile inspectoratelor şcolare judeţene).

Repartizare: 5 – 6 august, în ședințe publice organizate de inspectoratele şcolare, pentru posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.

Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învăţământ preuniversitar (sesiunea 2026) constă în susținerea unei inspecții speciale la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. Pentru a obține statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să fie notați cu minimum 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină cel puțin nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.