Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video S-a încheiat ediţia 13 a concursului naţional ARISTOTEL. În ce a constat competiţia interdisciplinară

Peste 4.000 de elevi din 140 de unități de învățământ au participat gratuit în perioada 6 martie – 6 aprilie la competiţia de cultură generală, matematică logică și creativitate, singura de acest fel dedicată elevilor din România. Concursul Național Interdisciplinar ARISTOTEL ONLINE a ajuns la ediția a 13-a și este înscris în Calendarul Activităților Educative Municipale 2023, organizate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. 

de Redactia Observator

la 08.04.2023 , 14:28

Elevii care au participat la Concursul Aristotel au avut parte de o experiență educativă excepțională, testându-și abilitățile într-un mod distractiv și inovativ. În plus, au avut ocazia să-și îmbunătățească abilitățile de concentrare, de rezolvare a problemelor de logică și matematică și de a-și dezvolta creativitatea și gândirea critică. 

"Trebuie să participe cât mai mulți copii la această competiție, putem să le descoperim valorile, să îi cunoaștem mai bine", a adăugat Ionela Mitroi, profesor Şcoala Gimnazială Herăstrău.

Ce spun participanţii

Vezi și

"Copiii ar trebui sa participe la concursul Aristotel ca sa învețe mai bine", ne spune un elev. "Pentru mine a fost frumoasa si distractivă", a mărturisit alt copil.

Pe acelaşi subiect

Competiția organizată de FDVDR a constituit mai mult decât o simplă evaluare a cunoștințelor de cultură generală, matematică sau logică. A fost un prilej de a descoperi noi arii de interes și de a explora potențialul elevilor, stimulându-le dorința de a se dezvolta și a învăța continuu. 

"Pentru clasa pregătitoare concursul Aristotel este o oportunitate de dezvoltare a creativității, a colaborării, comunicării dintre elevi", povesteşte un profesor. "Participăm de foarte mulţi ani, deoarece este singurul concurs interdisciplinar, ceea ce mi se pare un lucru foarte bun pentru elevii noștri", a declarat alt profesor de la Şcoala Gimnazială Herăstrău.

FDVDR își propune să cultive în rândul tinerilor competențe esențiale precum gândirea critică, creativitatea, comunicarea și colaborarea, toate acestea fiind cruciale pentru a se adapta și a excela într-o lume în continuă schimbare, oferind tinerilor o platformă solidă pentru a-și construi viitorul și a se dezvolta într-un mod armonios. 

O împlinire personală, nu doar profesională

Ramona Mezei, profesor Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României : "Suntem fericiți de fiecare dată când finalizăm o ediție a concursului Aristotel .Pentru noi cei de la FDVDR este şi o împlinire personală, nu doar profesională".

În perioada următoare, vor fi validate rezultatelor probei creative, urmând a fi transmise rezultatele la proba opțională, încărcarea diplomelor pe platforma Școala FDVDR și transmiterea adeverințelor pentru profesori în format electronic. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României sprijină educația și dezvoltarea tinerilor din țară și crede cu tărie că investiția în educație este cheia pentru o societate prosperă și pentru un viitor mai bun pentru toți.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Educaţie » S-a încheiat ediţia 13 a concursului naţional ARISTOTEL. În ce a constat competiţia interdisciplinară