Observator » Educaţie » Şcoli închise în Afumaţi de autorităţile locale, deschise de ministrul Educaţiei

Video Şcoli închise în Afumaţi de autorităţile locale, deschise de ministrul Educaţiei

Laurenţiu Rădulescu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 20.09.2021, 16:26 | Modificat la 20.09.2021, 16:27

Închide şcoala, deschide şcoala. Aşa se joacă autorităţile din Ilfov la doar câteva zile de la începutul noului an şcolar.

Pentru că localitatea Afumaţi a depăşit ieri rata de infectare de şase cazuri la mia de locuitori, elevii au fost trimişi acasă, la cursuri online.  Iar după câteva ore, după o reacţie dură a ministrului Educaţiei, au fost chemaţi înapoi în bănci.

Doar vinerea este ziua de referinţă după care se decide scenariul de funcţionare a şcolilor, a transmis Sorin Cîmpeanu. Indiferent de rata de incidentă. Între timp, astăzi, întreg judeţul Ilfov a depăşit pragul de 3 infectări la mia de locuitori. Situaţia este tot mai gravă în toată ţara. 

Afumaţi, comuna cu cea mai mare rată de infectare

Articolul continuă după reclamă

O situaţie cât se poate de îngrijorătoare în judeţul Ilfov, în primul rând vorbim de o dublare a numărului de localităţi în care rata de infectare a trecut de 3 la mie. Dacă ieri erau 8 localităţi aflate în jurul Capitalei, unde această rată era atât de mare, numărul localităţilor s-a dublat astăzi.

Afumaţi este de departe comuna cu cea mai mare rată de infectare, de 6 la mie, motivul, spun autorităţile, este acela că în urmă cu câteva zile aici a fost făcut un pelerinaj, unde 30 de persoane au plecat spre Maramureş, iar 25 dintre ele s-au îmbolnăvit ulterior cu Covid-19.

O altă măsură luată de autorităţile din Afumaţi a fost să închidă şcolile. Practic, astăzi, elevii nu au venit la şcoală, s-a aplicat acea regulă a învăţământului online. Rămâne de văzut, dacă mâine, conform cifrelor oficiale care vor fi date publicităţii. copiii se vor întoarce sau nu în unităţile de învăţământ.