Antena Meniu Search
x

Simulare Evaluare Naţională 2022. Subiectul care i-a pus în încurcătură pe mulţi elevi

Simulare Evaluare Naţională 2022. Aproape 160 de mii de elevi de clasa a opta au trecut astăzi prin emoţiile primului examen important din viaţa lor. Au început simulările pentru Evaluarea Naţională, iar proba la limba română i-a surprins pe mulţi dintre ei. Caracterizarea personajului Preda din opera lui Cezar Petrescu a fost unul dintre cele mai grele subiecte. Pe alţii însă, exerciţiile de gramatică i-au pus în încurcătură. 

Mădălina Iacob
de Mădălina Iacob

la 04.04.2022, 21:07

Simulare Evaluare Naţională 2022
Simulare Evaluare Naţională 2022 - Observator

Elevii de clasa a opta şi-au început dimineaţa cu multe emoţii. Au tratat simularea pentru Evaluarea Naţională ca pe examenul propriu-zis, din vară. După ce au văzut subiectele, s-au mai relaxat. "Mi s-a părut destul de uşor. Pentru o simulare, mă aşteptam la mai greu", mărturiseşte un elev. "Era o operă de Cezar Petrescu şi trebuia să caracterizăm profesorul de istorie"

Domnul Preda le-a dat ceva bătăi de cap celor care se pregătiseră pentru alt tip de subiect. Iar pentru exerciţiile de gramatică, a fost nevoie de şi mai multă atenţie. "Am făcut o singură greşeală destul de stupidă. Trebuia să aleg un pronume personal şi am ales un reflexiv. Ar ieşi 9.40", crede un alt elev. "A fost un subiect în care erau două complemente directe şi trebuia să vedem care e reflexiv, şi care e personal"

VEZI AICI: Simulare Evaluare Naţională 2022. Subiecte şi barem la Limba Română

Nivelul de dificultate al subiectelor

Pe acelaşi subiect

Simularea e cea mai bună verificare pentru examenul programat în vară. "Este un subiect care putea fi făcut dacă ai învăţat. Presiunea e mai mare pentru că şi opţiunea pentru un liceu în clasa a noua e foarte importantă", crede Ionela Neagoe, profesoară de Limba română. 

Unii îşi doresc ca înscrierea la liceu să se facă pe baza unui examen de admitere la fiecare unitate de învăţământ în parte, nu în funcţie de nota de la Evaluarea Naţională. 

Simulare Evaluare Naţională 2022

Examenele continuă la clasa a opta. Marţi dimineaţă, elevii sunt aşteptaţi la simularea la matematică. Rezultatele vor fi afişate în data de 14 aprilie, odată cu cele de la simularea pentru Bacalaureat. Acum, notele de la simulare ajung în catalog doar dacă elevii îşi vor dori asta.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Educatie » Simulare Evaluare Naţională 2022. Subiectul care i-a pus în încurcătură pe mulţi elevi