Video Simulare română BAC 2025. Ce subiect le-a pus probleme elevilor de clasa a 12-a
După simulările la Evaluarea Naţională, pentru elevii de clasa a 8-a, este vremea ca şi tinerii de clasa a 12-a să treacă prin emoţii. Azi au susţinut simularea pentru Bacalaureat, proba la Limba şi literatura română. Trei ore au tot avut de scris. În sălile de examen au fost aşteptaţi peste 120.000 de elevi.
Destul de facil, dacă ne referim la subiectul I şi subiectul al II-lea, destul de dificil dacă ne referim la subiectul al III-lea. Cel puţin asta au spun unii dintre elevii care au susţinut, astăzi, prima probă scrisă la simularea Bacalaureatului din acest an, cea la limba şi literatura română.
Elevii de clasa a 12-a, de la real, au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, despre un roman psihologic sau al experinţei. La profilul uman, au avut de caracterizat un personaj din romanul psihologic. Mulţi dintre ei nu au ştiut exact la ce operă să se gândească.
Dacă ne referim la curicula de liceu, atunci ar fi trebuit să aibă în minte "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", scris de Camil Petrescu. Unii elevi au spus că nu au ajuns la meditaţii până la lecţia respectivă, alţii că nici măcar nu au citit cartea şi nici nu au de gând să o facă până la finalul acestui an, atunci când vine examenul de bacalaureat.
Mâine urmează un alt examen pentru elevi, Matematică sau Istorie, miercuri - proba de specialitate a profilului, iar rezultatele se vor afişa în data de 8 aprilie.
- Barem simulare Bacalaureat la Matematică. Cum trebuiau rezolvate subiectele
- Barem simulare Bacalaureat la Istorie 2025. Cum trebuiau rezolvate subiectele
- Subiecte la Istorie, simulare Bacalaureat 2025. Ce eseu au avut de scris elevii la punctul al III-lea
- Subiectele la matematică, simulare Bacalaureat 2025. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a 12-a
- Reacția unui elev ieșit de la simularea la română, întrebat despre Camil Petrescu: "E la noi în liceu?"
Notele nu se trec în catalog, decât la cererea specială a elevului.
Calendarul simulării Bacalaureat 2025
- 24 martie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 25 martie 2025: Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
- 26 martie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
- 27 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 8 aprilie 2025: Comunicarea rezultatelor
Calendar Bacalaureat 2025 – sesiunea iunie-iulie
- 16 - 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaţilor pentru susţinerea probelor A, B, C, D
- 27 - 29 ianuarie 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
- 29 - 31 ianuarie 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
- 3 - 5 februarie 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C
- 5 - 7 februarie 2025: Evaluarea competenţelor digitale - proba D
- 30 mai - 4 iunie 2025: Susţinerea probelor A, B, C, D de către elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate, care nu pot participa la Bacalaureat în perioada 27 ianuarie - 7 februarie
- 2 - 6 iunie 2025: Înscrierea candidaţilor la probele scrise ale primei sesiuni de examen
- 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 10 iunie 2025: Limba şi literatura română - proba E.a) - proba scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d) - proba scrisă
- 16 iunie 2025: Limba şi literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
- 20 iunie 2025: Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor (în intervalul orar 14,00 - 18,00)
- 23 - 24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor
- 30 iunie 2025: Afişarea rezultatelor finale
Calendar Bacalaureat 2025 – sesiunea august
- 14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 6 august 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰