Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: Rata de infectare este de 3 la mie în rândul elevilor și preșcolarilor

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut noi declarații privind scenariul după care elevii vor continua să meargă la școală, începând de săptămâna viitoare, în condițiile în care în 201 localități din țară rata de infectare a depășit 6 la mie.

de Ana Maria Ghiarasim

la 02.10.2021 , 17:03

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: Rata de infectare este de 3 la mie în rândul elevilor și preșcolarilor Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: Rata de infectare este de 3 la mie în rândul elevilor și preșcolarilor - Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta

Sorin Cîmpeanu a afirmat, într-o intervenție telefonică la B1Tv, că luni nu merg la școală doar copiii din cele 6.700 de clase în care sunt cazuri de infectare cu COVID-19. Restul, inclusiv elevii din cele 201 de localități în care rata a depășit 6 la mie, merg la școală pe 4 octombrie.

„Acolo unde activitatea este suspendată din cauza numărului de îmbolnăviri, peste 6.700 de clase, acele clase rămân suspendate. Suspendarea este generată de cazuri de îmbolnăvire. Ultima raportare ne arată că avem peste 8.600 de cazuri de îmbolnăvire. Este vorba de un procent de 3 la mie, în rândul elevilor şi preşcolarilor”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu a subliniat că și ”în celalte 201 de localităţi care ieri au depăşit rata de incidență de 6 la mie, vor putea merge de luni la şcoală cu prezenţa fizică”.

Articolul continuă după reclamă

Elevii merg la şcoală în București, unde incidența a depășit 8 la mia de locuitori

Pe acelaşi subiect

Întrebat dacă este si situația elevilor din București, unde incidența a ajuns la 8,25 la mia de locuitori, ministrul a răspuns afirmativ.

„Clar da. S-a decuplat totalul modul de funcţionare al școlilor de rata de infectare, nu ne raportăm la rata de infectare. Toate statele europene au adoptat aceste model. În momentul în care o localitate se va carantina, prin ordin, vor fi precizate activităţile care trebuie suspendate, caz cu caz, localitate cu localitate. Până atunci regula este simplă. Apare un caz de îmbolnăvire într-o clasă, se suspenda activitatea clasei. Dacă se suspendă activitatea la cel puţin 50% din clase, se suspendă în întreaga școală”, a precizat ministrul Educației.

Când trec școlile în online

Conform noului ordin comun Educaţie - Sănătate, publicat vineri seară în Monitorul Oficial, cursurile unei grupe/clase se suspendă timp de 14 zile la confirmarea unui caz de COVID, iar dacă jumătate din totalul grupelor/claselor sunt suspendate, se suspendă cursurile în întreaga unitate. Cursurile se pot relua cu prezenţă fizică din a opta zi, dacă elevii sunt testaţi.

Documentul nu conţine însă prevederi legate de testarea screening a elevilor.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: Rata de infectare este de 3 la mie în rândul elevilor și preșcolarilor