Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Structura anului şcolar 2023-2024. Operatorii din turism, nemulțumiți de calendarul stabilit de minister care le limitează profiturile

E oficial! Elevii nu vor avea vacanţă de Paşte anul viitor, adică pe 5 mai. Ministerul Educaţiei a decis ca elevii şi profesorii să fie liberi la mijlocul lunii aprilie. Nemulţumiţi nu sunt doar copiii, ci şi operatorii din turism. Hotelierii ar fi vrut şi ca anul şcolar să înceapă cu o săptămână mai târziu faţă de 11 septembrie. 

de Mădălina Iacob

la 14.02.2023 , 20:43

Sărbătorile i-au încurcat pe mai-marii din Educaţie. Pentru că Paştele Ortodox cade anul viitor pe 5 mai, iar cel Catolic pe 30 martie, vacanţa de primăvară nu va împăca nici capra, nici varza, de această dată. Începe din 13 aprilie şi se încheie pe 22. 

Iuliana Constantinescu, FNAP: "Vom avea sfârșitul modulului 4 pe 12 aprilie, cu o vacanșă de o săptămână, după care ne întoarcem la școală, până la finalul anului școlar, în modulul 5." 

Asta nu înseamnă însă că elevii vor merge la şcoală de Paşte. A doua zi este liberă potrivit legii. 

Vezi și

"Mi se pare că destabilizează foarte tare anul școlar, pentru că vacanțele astea unele după altele, încurcă ritmul de predare și întelegere a materiei."

Pe acelaşi subiect

"Scopul e să ne odihnim și să ne relaxăm, într-adevar, ar fi fost un pic mai bine să coincidă cu sărbătorile pascale." 

Operatorii din turism, nemulțumiți de împărțirea anului școlar

Bugetarii speră la o punte care să înceapă cu ziua de 1 mai şi care să ţină până pe 7 mai. Operatorii din turism sunt si ei revoltaţi. Cea mai mare nemultumire e legata de inceputul anului scolar. Ceruseră data de 18, în loc de 11 septembrie. 

Dumitru Luca, președinte ANAT: "Cu cât se începe mai dereme în septembrie, se ia din zona cea mai populară de vacanțe, cel puțin, pe litoral majoritatea familiilor cu copii preferă începutul lunii din septembrie, pentru ca vremea este mai blandă, tarifele sunt mai decente." 

Şi vacanţa flexibilă pentru schi a provocat dezbateri în comisia de la Minister.

"Majoritatea județelor au ales deja o singură săptamană. Unii dintre noi vor să plece împreună, sunt județe apropiate, cineva e din Drobeta, cineva din Târgu Jiu, și nu pot merge în vacanță împreună." 

Calendarul pentru înscrierea la clasa pregătitoare a fost şi el aprobat, alături de statutul elevului. 

Mădălina Iacob, reporter Observator: "30 martie este data în care se vor afişa circumscripţiile şcolare și numărul de locuri pentru fiecare județ. În aprilie, copiii care nu împlinesc vârsta de 6 ani la timp, sunt asteptati la evaluarea psihosomatică, iar pe 3 mai părintii sunt așteptați să depună cererile de înscriere la clasa pregătitoare." 

Cum au aflat, părinţii au şi umplut grupurile de pe Internet cu anunţuri. Eterna vânzare a vizelor de flotant nu se opreşte nici anul acesta, aşa că supraaglomerarea claselor, mai ales în centrul Capitalei, va fi inevitabilă şi anul viitor. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Structura anului şcolar 2023-2024. Operatorii din turism, nemulțumiți de calendarul stabilit de minister care le limitează profiturile