Video Luis Fonsi şi alţi artişti internaţionali, pe scena Festivalului IntenCity din Craiova
Luis Fonsi, Dj Snake sau Jason Derulo sunt doar câteva dintre numele mari care vor urca la sfârşitul acestei săptămâni pe scena din Craiova, la unul dintre festivalurile care încheie această vară.
Sunt ultimele zile înainte de Craiova Intencity iar mai marii urbei au intrat în vria organizărilor de pe ultima sută de metri. Festivalul care se doreşte a fi un Untold de Oltenia este la prima ediţie însă primăria Craiova deja anunţă că în oraş locurile de cazare din hoteluri sunt epuizate în proporţie de aproape sută la sută. Varianta rămasă: locurile din căminele studenţeşti sau colegiile craiovene.
"Dacă biletele care oferă cea mai bună vizibilitate s-au vândut deja în totalitate, mai sunt încă în vânzare bilete sau abonamente în alte zone de aici, de pe stadionul Ion Oblemenco. Doar două zile ne mai despart de acest festival, Craiova Intencity, unul dintre cele mai mari care au fost organizate până acum în Craiova. În mod cert, cap de afiş al acestui festival este artistul din Puerto Rico, Luis Fonsi. Îl cunoaştem cu toţii pentru hitul său Despacito, care a ajuns la aproape 8 miliarde de vizualizări.
Este un festival care aduce pe scena din Craiova muzica de ieri şi de azi, spun organizatorii. Vor fi trei seri disco, electro şi latino şi vor urca aici nume mari ale muzicii de ieri şi de azi. Luis Fonsi, Dj Snake, Jason Derulo, Afrojack sau alţii care fac astăzi valuri, dar şi cei care au făcut muzica cu care unii dintre noi am copilărit. Şi avem şi o cireaşă de pe tort, dacă îmi daţi voie să mă exprim în felul acesta. Paris Hilton ajunge în Craiova pentru că şi-a luat în serios pasiunea pentru muzică şi va mixa aici.
Aşadar, doar două zile ne mai despart de startul festivalului. Să se grăbească cei care vor să ajungă, nu numai pentru a prinde loc bun în tribune, dar şi pentru că deja nu mai sunt locuri de cazare în oraş. 98% este gradul de ocupare a hotelurilor şi pensiunilor de aici, însă Primăria din Craiova pune la dispoziţia celor care ajung zilele următoare aici locuri de cazare în căminele din şcolile criovene, care costă între 30 şi 50 de lei." , a transmis reporterul Observator, Cristina Oprea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰