Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Netflix dă în judecată creatoarele unui musical inspirat din serialul „Bridgerton”

Gigantul de streaming Netflix a intentat proces la un tribunal din Washington D.C împotriva Abigail Barlow şi Emily Bear, compozitoarele musicalului neoficial „The Bridgerton Musical”.

de Redactia Observator

la 01.08.2022 , 15:39

Personaje serial Bridgerton Netflix dă în judecată creatoarele unui musical inspirat din serialul „Bridgerton” - Profimedia

Creat pe TikTok de fanii serialului de succes „The Chronicles of Bridgerton”, acest show - iniţial non-profit - s-a născut din videoclipurile publicate de Abigail Barlow şi Emily Bear. În acestea, care au devenit rapid virale, cele două tinere se distrează scriind cântece pentru un musical bazat pe serialul Netflix.

Albumul neoficial a câştigat inclusiv un premiu Grammy

Văzând că videoclipurile lor au succes, Abigail Barlow şi Emily Bear au decis să-şi includă melodiile într-un album numit „The Unofficial Bridgerton Musical”. Discul, care a avut un mare succes, a ajuns în fruntea topurilor iTunes în scurt timp şi chiar a câştigat un premiu Grammy, relatează news.ro.

Articolul continuă după reclamă

Autoarele Abigail Barlow şi Emily Bear vor să propună proiectul lor pe Broadway. Duo-ul lansează un adevărat musical, dintre care unele bilete s-ar putea vinde cu până la 149 de dolari fiecare. În acest spectacol, mai mult de zece cântece ar fi „copiat textul dialogului şi expresiile personajelor”, precum şi alte elemente din serialul „Bridgerton”, aşa cum afirmă Netflix în plângerea sa.

Pe acelaşi subiect

Netflix susţine că nu a avut de ales decât să ia măsuri legale împotriva creatoarelor musicalului

Netflix, care susţine că a emis „obiecţii repetate” împotriva musicalului încă de la începuturile sale, susţine că nu a avut de ales decât să ia măsuri legale împotriva lui Abigail Barlow şi Emily Bea.

„De-a lungul spectacolului, Barlow & Bear au făcut publicul să creadă că folosesc marca Bridgerton având autorizare. Doar Netflix are dreptul exclusiv de a crea melodii sau orice lucrări derivate bazate pe Bridgerton”, spune compania în plângere.

Musicalul „The Unofficial Bridgerton Musical” urma să înceapă un turneu la Royal Albert Hall din Londra. Au existat şi proiecte de merchandising, potrivit plângerii. Netflix, care are propriul eveniment, „Bridgerton Experience”, susţine totuşi că sprijină „orice conţinut creat de fani”. „Dar Barlow şi Bear au mers mult prea departe, căutând să obţină venituri din proprietatea intelectuală a lui Bridgerton fără permisiune”, a spus platforma într-un comunicat transmis de Deadline.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Entertainment » Netflix dă în judecată creatoarele unui musical inspirat din serialul „Bridgerton”