Antena Meniu Search
x

Video Untold 2022. Distracţie la cote maxime şi în a doua noapte a festivalului: ''Atmosfera este senzaţională''

A doua noapte a festivalului Untold a adus şi mai mulţi oameni pe Cluj-Arena. 100 de mii de petrecăreţi au dansat până în zori pe muzica artiştilor preferaţi. Şi n-a fost doar muzică electronică. Încălzirea s-a făcut pe ritmurile balcanice ale lui Damian Drăghici. Iar după miezul nopţii au început concertele de hip-hop. Agitaţie a fost şi în jurul arenei. Poliţiştii au făcut verificări drastice pentru a se asigura că spectatorii nu intră cu droguri la festival. 

de Redactia Observator

la 06.08.2022, 09:19

Vezi și

Cluj Arena a fost centrul distracţiei şi noaptea trecută. Startul petrecerii în cea de-a doua noapte de Untold a fost dat de trupa Damian and Brothers, care i-a făcut pe cei 100 de mii de spectatori să danseze pe ritmuri balcanice.

Untold, polul distracţiei în a doua noapte de festival

Nu s-a dansat doar în arenă şi într-un tramvai transformat în discotecă în aer liber de organizatori.  Atracţia serii a fost rapperul american G-eazy. Publicul a fost la fel de încântat şi în a doua noapte a festivalului.

''E viaţă socială, distracţie, e ca şi Crăciunul, toată lumea de happy, vesel. E super.'' 

Pe acelaşi subiect

''E o energie bună, multă lume şi merită să vii.''

''Pentru energie, pentru oameni, pentru muzică, e tot pentru toata lumea. Foarte fain.'' 

''Atmosfera e senzaţională din momentul în care am intrat pe poartă. Stam pe aici, dansăm, sărim, e excepţional.''

Dacă la festival a fost vorba de distracţie, în afara arenei au avut loc controale drastice. Politiştii au oprit aseară toate maşinile de la intrarea în Cluj-Napoca. Au vrut să se asigure că şoferii, fie că se duc la festival sau în altă parte, nu s-au urcat băuţi sau drogaţi la volan. 

''Din moment ce v-a ieşit pozitiv pentru cannabis şi metamfetamină, o să trebuiască să ne deplasăm la cea mai apropiată unitate spitalicească unde vi se vor recolta probe de sânge.''

Festivalul UNTOLD continuă şi diseară. Pe scenă va urca celebrul DJ, David Guetta. Însă şi rapperii români de la BUG Mafia vor asigura show-ul, pe scena principală.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Entertainment » Untold 2022. Distracţie la cote maxime şi în a doua noapte a festivalului: ''Atmosfera este senzaţională''