Observator » Evenimente » 12.000 de lei amendă şi muncă în folosul comunităţii pentru cei care dau muzica tare la bloc

12.000 de lei amendă şi muncă în folosul comunităţii pentru cei care dau muzica tare la bloc

Denisa Dicu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 16.06.2026, 13:45 | Modificat la 16.06.2026, 13:46

Cheful de distracţie zgomotoasă e tăiat de amenzi. Legea liniştii publice a fost modificată, iar cei care îşi deranjează vecinii cu muzică prea tare riscă acum sancţiuni de mii de lei şi chiar muncă în folosul comunităţii dacă situaţia se repetă. Iar legea se aplică tuturor, de la terase şi restaurante, până la petreceri private, indiferent dacă staţi la bloc sau la casă, la oraş sau la sat. 

Sunt două intervale orare în care se aplică aceste interdicții, în care există acest program de liniște și aceste intervale sunt ziua, între ora 13 până la ora 14 și seara, începând de la ora 22 până la ora 8 dimineața.

Acestea sunt orele de liniște în care nu ne este permis să ne deranjăm vecinii și, de asemenea, în cazul celor care organizează petreceri în restaurante sau terase, nu le este permis acestora să deranjeze oamenii care locuiesc în zonă.

În caz contrar, riscă amenzi mai mari, pentru că acestea au fost dublate după o lege care a fost recent promulgată de președintele României Nicușor Dan, iar de acum amenziile încep de la 4.000 lei și pot ajunge până la 6.000 lei.

Articolul continuă după reclamă

În cazul în care polițiștii sunt chemați a doua oară pentru aceeași sesizare, într-un interval de 72 de ore, amenziile se dublează iar și pot ajunge până la 12.000 lei. Și aici vine o nouătate, pentru că în cazul în care polițiștii simt nevoia să aplice această sancțiune, pot chiar să îi oblige pe petrecăreții care au fost prea zgomotoși să facă muncă în folosul comunității, până la 150 de lei.