Observator » Evenimente » Judeţul din România, lovit de secetă. Mai multe localităţi rămân fără apă timp de o săptămână

Judeţul din România, lovit de secetă. Mai multe localităţi rămân fără apă timp de o săptămână

Imagine ilustrativă - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 3 minute
Publicat la 12.08.2026, 12:50 | Modificat la 12.08.2026, 13:05

Mai multe localităţi de pe Valea Slănicului nu vor mai beneficia de apă timp de aproximativ o săptămână, după ce râul Slănic aproape a secat, consumul mare de apă din ultima perioadă şi temperaturile ridicate punând presiune pe capacitatea de furnizare a operatorului regional de distribuţie.

Potrivit Companiei de Apă Buzău, operatorul regional al serviciilor de apă şi de canalizare din judeţ, consumul de apă potabilă a crescut în ultimele zile în localităţile aflate pe Valea Slănicului. Totuşi, în contextul dat, pe parcursul acestei săptămâni nu au fost impuse restricţii în alimentarea cu apă, decât punctual, timp de câteva ore, în anumite zone.

Anunţul companiei de apă

"Deoarece ne străduim să nu instituim din această săptămână program de furnizare pentru localităţile de pe Valea Slănicului, vor exista perioade scurte de timp, 1-2 ore, în care utilizatorii care locuiesc în zone înalte sau în zonele unde se află capetele de reţea nu vor avea apă. În toate aceste situaţii, utilizatorii vor fi anunţaţi din timp, prin SMS, astfel încât să îşi asigure necesarul de apă pentru intervalul respectiv.

Articolul continuă după reclamă

Sistarea furnizării pentru perioade scurte de timp este necesară pentru acumularea apei în rezervoare şi pentru evitarea implementării programului de furnizare în această săptămână. Aceste opriri vor fi programate în funcţie de consum şi de necesitate, de aceea respectarea recomandărilor noastre pentru utilizarea responsabilă a apei este esenţială", a transmis, printr-un comunicat de presă, Compania de Apă Buzău.

Operatorul subliniază că se fac eforturi astfel încât clienţii racordaţi la sistemul de distribuţie al apei să nu resimtă disconfortul lipsei de apă, mai ales că în data de 15 august creştinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului.

În schimb, începând de săptămâna viitoare, în mai multe localităţi de pe Valea Slănicului va fi sistată distribuţia apei timp de mai multe zile.

Lista localităţilor afectate

"Contextul climatic din această perioadă nu este deloc favorabil, ne confruntăm cu temperaturi ridicate, secetă, iar râul Slănic aproape a secat. În acelaşi timp, chiar dacă presiunea pusă pe Compania de Apă creşte, capacitatea de furnizare este limitată. Astfel, programul va fi instituit pe Valea Slănicului începând de luni, 17 august, atunci când se va opri furnizarea apei în localităţile deservite de rezervoarele Jieni (Podul Muncii - parţial, Dogari, Gura Dimienii) şi Arbănaşi (Mărgăriţi, Beceni, Valea Părului, Cărpiniştea, Izvoru Dulce, Fulga) şi va fi reluată de vineri, 21 august, de la ora 08:00 până duminică, 23 august, la ora 20:00. În localităţile deservite de rezervoarele Sârbeşti (Sârbeşti, Bodineşti, Vintilă Vodă-parţial), Podul Muncii (Niculeşti, Podul Muncii-parţial, Petrăcheşti) şi Săruleşti (Săruleşti, Goicelu, Cărătnăul de Jos, Valea Stânei, Vintilă Vodă-parţial), furnizarea apei va fi întreruptă de miercuri, 19 august, la ora 20:00, până luni, 24 august, ora 08:00. Compania de Apă Buzău face toate eforturile posibile, umane şi tehnice, astfel încât programul de furnizare să fie menţinut pentru utilizatorii de pe Valea Slănicului pentru un interval foarte scurt de timp", informează operatorul de apă.

Pe acelaşi subiect

Cursul râului Slănic, afluent al râului Buzău, este monitorizat prin staţiile hidrometrice de la Cernăteşti şi Lopătari, de către Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Buzău - Ialomiţa.

"În data de 12.08.2026, ora 06:00, la staţia hidrometrică Lopătari debitul lichid râului Slănic era de 65 l/s, în timp ce la staţia hidrometrică Cernăteşti era de 0,025 l/s. Conform evidenţelor ABA Buzău-Ialomiţa, alimentarea cu apă a UAT-urilor Cernăteşti şi Săpoca nu se realizează din râul Slănic, ci din sursă subterană, administratorul fiind Compania de Apă Buzău. Excepţie face doar satul Fulga, care este alimentat din sursă de suprafaţă, din lacul de acumulare de pe pârâul Jghiab, având acelaşi administrator, Compania de Apă Buzău", a transmis pentru Agerpres, ABA Buzău-Ialomiţa.

Compania de Apă recomandă utilizatorilor să evite utilizarea apei pentru udarea grădinilor, peluzelor şi spaţiilor verzi, să nu o folosească pentru umplerea piscinelor şi a bazinelor, să evite spălarea autovehiculelor, a curţilor şi aleilor din reţeaua publică şi să utilizeze apa cu moderaţie, evitând astfel risipa.