Antena Meniu Search
x

14% dintre copii recunosc că au jucat jocuri de noroc pe bani, iar 40% spun că au prieteni care fac acest lucru. Se cer măsuri urgente

Fenomenul dependenţei de jocuri de noroc devine tot mai îngrijorător şi în rândul minorilor. Organizaţia "Salvaţi Copiii" cere autorităţilor, marţi, într-un comunicat de presă, măsuri urgente pentru combaterea dependenţei de jocuri de noroc, în condiţiile în care 14% dintre copii admit că au jucat jocuri de noroc pe bani.

Redactia Observator
de Redactia Observator

la 28.11.2023, 15:37

14% dintre copii recunosc că au jucat jocuri de noroc pe bani, iar 40% spun că au prieteni care fac acest lucru. Se cer măsuri urgente
14% dintre copii recunosc că au jucat jocuri de noroc pe bani, iar 40% spun că au prieteni care fac acest lucru. Se cer măsuri urgente - Shutterstock

"Majoritatea copiilor cu vârsta peste 10 ani au văzut publicitate la jocuri de noroc, atât la televizor, cât şi pe internet. "Păcănelele" sunt cel mai popular joc de noroc pe bani pentru copii, urmat de pariurile sportive, deşi minorii nu ar trebui să aibă acces în agenţii. 11% dintre copii urmăresc influenceri care promovează jocuri de noroc pe bani, iar 10% au resimţit presiune de la prieteni să înceapă să joace. Şase din 10 copii ştiu că există restricţii de vârstă în accesul la jocuri de noroc, iar aproape 4 din 10 au vorbit cu persoane de încredere despre impactul acestora asupra lor", precizează organizaţia Salvaţi Copiii.

14% dintre copii au recunoscut că au jucat jocuri de noroc pe bani

Deşi doar 14% dintre copii au recunoscut că au practicat jocuri de noroc pe bani, impactul fenomenului este mult mai amplu, susţine sursa citată. 40% dintre copii au menţionat că au prieteni implicaţi în astfel de activităţi, conform celei mai recente anchete sociologice realizate de Salvaţi Copiii.

Majoritatea copiilor care au recunoscut că participă la astfel de jocuri au acces la agenţii specializate, încălcând astfel legislaţia care interzice accesul în agenţiile de jocuri de noroc până la vârsta de 18 ani. Conform "Salvaţi Copiii", această problemă subliniază necesitatea unei monitorizări mai atente a acestor agenţii, o limitare a expunerii copiilor la publicitatea acestor practici şi adoptarea urgentă a proiectului de lege care prevede o distanţă minimă de 300 de metri între spaţii în care se practică jocurile de noroc şi unităţile de învăţământ.

Pe acelaşi subiect

Ce măsuri urgente solicită organizaţia Salvaţi Copiii 

"Dependenţa de jocuri de noroc este o problemă gravă care poate avea un impact devastator asupra vieţii copiilor. Este esenţial să luăm măsuri urgente pentru a proteja copiii de această ameninţare. Solicităm autorităţilor să deblocheze iniţiativele legislative care vizează protejarea copiilor de expunerea excesivă la publicitate la jocuri de noroc, inclusiv interzicerea amplasării sălilor de jocuri de noroc în apropierea şcolilor. De asemenea, cerem aplicarea legilor care interzic jocurile de noroc persoanelor sub 18 ani şi reglementarea publicităţii la jocurile de noroc", a declarat preşedintele executiv "Salvaţi Copiii" România, Gabriela Alexandrescu.

Conform organizaţiei "Salvaţi Copiii", expunerea copiilor la reclamele jocurilor de noroc atinge cote alarmante, inclusiv pe medii precum publicitatea stradală, televiziune şi internet. "11% dintre copii admit că urmăresc influenceri promovând jocuri de noroc pe bani, 10% resimt presiune din partea prietenilor, iar aceeaşi proporţie are membri în familie implicaţi în aceste activităţi", se mai arată în comunicatul Salvaţi Copiii.

Publicitatea creează percepţia că jocurile de noroc reprezintă o activitate normală şi distractivă

Organizaţia subliniază că publicitatea omniprezentă, stradală sau distribuită prin social-media creează, în rândul copiilor şi adolescenţilor, percepţia că jocurile de noroc reprezintă o activitate normală, distractivă şi o cale rapidă de a câştiga bani, creând astfel premisele practicării repetate a acestor activităţi, chiar în condiţiile încălcării legii.

"Dependenţa de jocuri de noroc la copii este o problemă complexă, cu cauze multiple. Expunerea la publicitatea la jocurile de noroc, care creează iluzia că banii se pot obţine în mod facil, presiunea socială din partea prietenilor şi a familiei, dar şi lipsa de cunoştinţe despre riscurile jocurilor de noroc sunt factori care pot contribui la apariţia acestei dependenţe", spune dr. Emilian Voiculescu, membru al Federaţiei Române de Psihoterapie şi al Asociaţiei Române de Psihoterapie Psihanalitică, citat în comunicatul Salvaţi Copiii.

Organizaţia Salvaţi Copiii a iniţiat campania "Joacă, nu jocuri" şi solicită autorităţilor deblocarea iniţiativelor din Parlamentul României pentru impunerea distanţei de 300 de metri între agenţiile de jocuri de noroc şi şcoli; aplicarea cu stricteţe a legilor existente care impun vârsta minimă de 18 ani pentru participarea la jocurile de noroc; reglementarea strictă a publicităţii. La campanie s-au alăturat activ Colegiile Naţionale Gheorghe Lazăr, I.L. Caragiale, Jean Monnet şi Mihai Viteazu, alături de Colegiul Alexandru Ioan Cuza. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că femeile din România ar trebui să primească mai mulţi bani decât bărbaţii?

Observator » Evenimente » 14% dintre copii recunosc că au jucat jocuri de noroc pe bani, iar 40% spun că au prieteni care fac acest lucru. Se cer măsuri urgente