Video 20 de ani de la tragedia din Mihăileşti. Mărturie cutremurătoare a unui supravieţuitor: "M-am trezit fără un picior. M-a salvat maşina şi 9.000 de litri de apă"
Au trecut 20 de ani de la tragedia de la Mihăileşti. O istorie dureroasă pentru întreaga ţară, dar mai ales pentru Antena 1. Am pierdut doi colegi în explozia devastatoare de atunci: Elena Popescu şi Ionuţ Barbu. Au fost primii jurnalişti care au ajuns acolo. Tot ei au surprins ultimele imagini înainte de catastrofă. Deflagraţia a luat 18 vieţi în total. După 20 de ani, localnicii au ridicat un altar la locul tragediei.
24 mai 2004. Ora 5 şi 57 de minute. Sunt ultimele imagini filmate de Ionuţ Barbu, cameramanul nostru, în Mihăileşti. Ceea ce părea un accident banal devine una dintre cele mai mari tragedii din România. Ionuţ făcea echipă cu Elena Popescu, corespondent la Buzău. Au fost primii jurnalişti care au ajuns la camionul în flăcări, încărcat cu azotat de amoniu. 2 minute mai târziu, o a doua explozie ucide pe loc 18 oameni. Camera lui Ionuţ a filmat secundă cu secundă întreaga tragedie. Aparatul a fost distrus în întregime. Înregistrarea a fost, însă recuperată cu greu. Filmarea se încheie cu momentul exploziei.
În urma exploziei, s-a format un crater de 20 de metri diametru, adânc de şapte metri
Reporterul Elena Popescu avea 26 de ani când şi-a pierdut viaţa. Iar Ionuţ, 24. "Elena era la momentul respectiv prietena mea cea mai bună. Noi am ajuns după ei aici, deşi, teoretic, ar fi trebuit să fim înaintea lor. Colegul meu s-a întors, gândindu-se că o să fie o anchetă pe tot parcursul zilei, şi a făcut două sandvişuri. Asta a fost salvarea noastră", a declarat Antonia Ioniţă, jurnalist TV. Localnicii au crezut că e cutremur. Staţia seismică a înregistrat atunci o mişcare a pământului de 3,5 grade pe Richter. În urma exploziei, s-a format un crater de 20 de metri diametru, adânc de şapte metri. 11 pompieri de la unitatea din Buzău plecaseră la intervenţie. 7 dintre ei nu s-au mai întors.
"Pe mine m-a protejat usa masinii si 9.000 litri de apa. Nu stiu cum am ajunS de pe partea dreapta pe partea stanga. Cand m-am trezit nu mai aveam un picior", a declarat Marian Ilie Simi, pompier supraviețuitor. "Tot ce s-a intamplat din momentul de la alertare pana m-am intors in curte, pentru mine a fost ca o secunda", a declarat Sorin Teșcan, pompier supraviețuitor. Tragedia de la Mihăileşti a schimbat legislaţia rutieră. "Sunt mai multe restrictii pe transoortul substantelor periculoase, a azotatuui de amoniu sunt conditii de autorizare din partea statului pentru cei care fac acest lucru", a declarat Raed Arafat, şeful DSU. Trei reprezentanţi ai firmelor care au asigurat transportul azotatului de amoniu au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare, după un proces lung şi greu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰