Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 27 de spitale din România vor fi modernizate prin PNRR. Când ar urma să înceapă proiectele

27 de spitale din România vor fi modernizate prin Planul Național de Redresare şi Rezilienţă. Între aceste investiții se numără și construirea de spitale noi, lucru foarte rar întâlnit în România după 1989. Este vorba despre o oportunitate ca unele spitale să fie mutate din clădiri foarte vechi, iar bolnavii să aibă parte de condiţii civilizate de spitalizare.

de Alex Prunean

la 25.02.2023 , 10:45

Spitalul TBC care aparţine de Insitututul Marius Nasta din Bucureşti a fost închis în anul 2020 pentru că nu a mai primit avizul de la DSP. După ce se va curăţa terenul, aici se va construi un spital de la zero. Valoarea proiectului este de aproape 115 milioane de lei. Cel mai probabil, lucrările vor începe în vară.

Beatrice Mahler, manager Marius Nasta: Vizează construirea unei clădiri noi care va adăposti 100 de paturi destinate pacientului cu tuberculoză şi laboratorul naţional de referinţă al tuberculozei din România, un laborator care se doreşte a fi unic şi care se va ridica la standarde internaţionale. Vom avea şi o zonă la parter destinată ambulatoriului TBC.

Andreea Petrescu: În acest moment bolnavii de TBC sunt spitalizaţi în această aripă a Insitutului Marius Nasta. După mutarea acestora în noul spital, acest pavilion va fi transformat în centru oncologic pentru bolnavii cu cancer de plămâni.

Vezi și

În București mai sunt alte două spitale care primesc bani pentru constucţii nou nouţe

Pe acelaşi subiect

În București mai sunt alte două spitale care primesc bani pentru constucţii nou nouţe, Institutul CC Iliescu şi Spitalul MAI Dimitrie Gerota. Acesta din urmă funcţionează în două spaţii mult prea mici, în clădiri vechi de zeci de ani. Noul spital va fi construit lângă Academia de Poliţie, pe un teren de 39.000 de metri pătraţi.

Alida Moise, manager Spital Dimitrie Gerota: Aici este spitalul, corpul de clădire de spital, 72.000 de metri pătraţi suprafaţă desfăşurată. Pe aici vine DN 1 ca localizare, vom avea şi heliport, 400 de paturi pentru internări continue, 50 de paturi destinate ATI şi 40 de paturi destinate internărilor de zi.

Alte spitale din 17 judeţe din ţară vor fi reabilitate sau extinse. La Cluj-Napoca deja se lucrează pentru că investiţia a fost iniţial finanţată de Guvern. Singurul spital care a primit bani prin PNRR este cel de Neurochirurgie. În valoare de 50 milioane de euro, lucrările vor transforma fosta cladire de Medicina Muncii într-un Centru de Patologie Neurovasculară şi Neurochirurgie, care va deservi întreaga zonă a Transilvaniei.

Claudia Gherman, manager Spitalul Judetean de Urgenţă: Secţia clinică de neurochirugie activând în condiţii improprii şi totuşi efectuand 2500 de operaţii pe an, acest nou centru va permite depăşirea a 3.000 de operaţii.

Alex Prunean, reporter Observator: Noul spital va avea 6 săli de operaţie plus încă una hibrid, pentru intervenţii ceva mai uşoare. De asemenea, şi numărul de paturi va creşte la 105, iar şapte dintre ele vor fi special concepute pentru mamă şi copil.

Finanţarea celor 27 de spitale a fost aprobată printr-o Hotărâre de Guvern

Se lucrează şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, singurul din țară agreat de oficialii NATO pentru a fi folosit în caz ne extremă nevoie. Clădirea va fi extinsă cu 14.000 de metri pătraţi.

Camelia Strungar, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița: Celelalte componente ale proiectului vizează renovarea actualului corp al spitalului prin reabilitarea energetică, asigurarea de foi medicale la fiecare pat, sistem de apelare soră medicală la fiecare pat, un sistem de împrospătare a aerului în fiecare salon, digitalizarea din punct de vedere medical la patul pacientului şi achiziţionarea de aparatură medicală modernă.

Finanţarea celor 27 de spitale a fost aprobată printr-o Hotărâre de Guvern.

Adriana Pistol, secretar de stat Ministerul Sănătății: Pe lângă infrastructura fizică şi dotarea cu echipamente medicale şi inclusiv o componentă importantă de digitalizare, respectiv chiar prin realizarea unui flux informaţional în fiecare unitate sanitară printr-o foaie de observaţie electronică pentru 6.000 de paturi iar echipamentele medicale ce vor fi achizionate noi, vor deservi 6540 de paturi.

Termenul de finalizare al acestor proiecte este iunie 2026. 

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » 27 de spitale din România vor fi modernizate prin PNRR. Când ar urma să înceapă proiectele