Antena Meniu Search
x

Curs valutar

4 scenarii posibile pentru ca românii să poată intra din nou la spectacole și concerte. Anunţul făcut de ministrul Culturii

Românii ar putea intra din nou la spectacole şi concerte, iar pentru asta Ministerul Culturii are în plan patru scenarii care ar putea fi luate în calcul.

de Monica Palade

la 06.04.2021 , 14:15

Ministrul Bogdan Gheorghiu a anunţat că accesul la evenimente ar putea avea loc dacă se prezintă dovada de vaccinare anti-COVID-19, prin prezentarea unui test negativ efectuat cu maximum 48 de ore înainte; prin prezentarea unui document medical care să ateste imunizarea conferită de trecerea boală; prin testare rapidă înainte de evenimentul respectiv, situație care se aplică persoanelor care nu se încadrează în celelalte trei variante.

Vaccinarea artiştilor

Întrebat dacă ar putea fi luate în calcul și măsuri pentru a facilita vaccinarea anti-COVID-19 a artiștilor, Bogdan Gheorghiu a precizat pentru B1TV: „Da, noi am făcut solicitări în acest sens către Ministerul Sănătății. Noi am solicitat ca artiștii să fie incluși în etapa a doua de vaccinare. Din păcate, doar cei din instituțiile subordonate ministerelor au intrat în această etapă, dar nu pe linie profesională, ci pe linie administrativă, pentru că a fost un alt capitol unde s-a precizat acest lucru. În schimb, am obținut promisiunea că în prima fază a etapei a treia de vaccinare sunt incluși artiștii. Încercăm să facem demersuri pe toate planurile. Oricum, eu sunt adeptul ideii de a căuta soluții – avem nevoie și de soluții, nu doar de restricții. Nu trebuie să spunem `nu` doar pentru că e mai simplu. Actualul grup de lucru să știți că acoperă, eu zic, toată paleta celor interesați de aceste domenii”.

Vezi și

Set de norme pentru organizatori

Pe acelaşi subiect

Cu câteva zile înainte, ministrul Culturii susţinea că instituţia pe care o conduce lucrează la un „set de norme” privind susţinerea organizatorilor de festivaluri în contextul pandemiei coronavirus, spunând că principala problemă a organizatorilor de festivaluri în această perioadă o reprezintă predictibilitatea.

"În acest moment, Ministerul Culturii lucrează la un set de norme pe care le va înainta sub formă de propunere către CNSU. Am avut o discuţie şi cu domnul premier Florin Cîţu, am avut o întâlnire, împreună cu domnul premier, cu organizatorii de evenimente, cu reprezentanţii sectoarelor culturale şi din zona liberărilor şi editurilor, au fost discuţii mai ample. Pe componenta evenimente, şi domnul premier şi-a exprimat dorinţa de a găsi soluţii pentru a nu mai exista întreruperi totale, ci doar înăspriri de norme, în funcţie de cum evoluează situaţia epidemiologică.

Eu cred că, în raport şi cu avansarea campaniei de vaccinare, deşi astăzi, când vorbim, nu sunt cele mai fericite cifre epidemiologice, dar odată cu înaintarea campaniei de vaccinare, să putem implementa acest set de norme care să ofere predictibilitate. În acest moment, predictibilitatea este problema numărul unu pentru că nimeni nu ştie în ce măsură se poate implica în angajarea unor costuri pentru a-şi organiza evenimentul şi pentru a-şi face planurile financiare şi nu numai, şi cele organizatorice. De aceea, vom propune implementarea unui set de norme care să ofere predictibilitate şi acest set de norme să evite închiderea totală a evenimentelor”, a spus Bogdan Gheorghiu.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » 4 scenarii posibile pentru ca românii să poată intra din nou la spectacole și concerte. Anunţul făcut de ministrul Culturii