Observator » Evenimente » A ajuns mușcat de câine la poliție, dar a primit un mop și a fost pus să curețe în loc să fie ajutat

Video A ajuns mușcat de câine la poliție, dar a primit un mop și a fost pus să curețe în loc să fie ajutat

Daniela Lupu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 01.05.2026, 20:16 | Modificat la 01.05.2026, 22:10

Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns ce s-a întâmplat într-o comună din Olt. Un bărbat muşcat de un câine a sperat să primească ajutor în secţia de poliţie. Când colo, i s-a pus în braţe un mop şi a fost pus să-şi şteargă sângele de pe jos.

Bărbatul a fost adus la secţia de poliţie chiar de agenţi. Băuse mai multe pahare de alcool şi provocase un scandal. La sosirea în faţa secţiei, individul ar fi încercat să mângâie un câine al străzii.

Aşa a şi fost muşcat. Agenţii l-au dus la spital, pentru îngrijiri medicale, după ce s-au asigurat că sediul e curat. Probabil altfel stăteau lucrurile dacă poliţiştii s-ar fi gândit că personajul nostru e în live pe TikTok.