Antena Meniu Search
x

Video A început pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Cel puţin 1.000 de pelerini sunt aşteptaţi să se închine în fiecare oră

Este agitaţie mare în aceste momente la Iaşi. Cu o procesiune impresionantă, la care asistă zeci de preoți şi mii de persoane, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost scoase deja din Catedrala Mitropolitană și așezate pe baldachinul cu flori. Echipa Observator este şi ea prezentă la ceremonie.

Clara Mihociu
de Clara Mihociu

la 07.10.2023, 10:18

Vezi și
  • Slujba de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva are loc pe data de 14 octombrie.

Pelerinii prezenţi la eveniment sunt bucuroşi că, în sfârşit, a început în mod oficial pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Nu de mult au fost scoase din catedrală şi puse aici, la baldachinul împodobit cu flori.

Au trecut deja primii pelerini pe la moaşte. Vorbim despre pelerini care s-au aşezat la rând încă de vineri, de la ora 10.00. Pelerinii spuneau că a fost o noapte grea şi, în acelaşi timp, o noapte complicată în care au trebuit să suporte frigul pentru ca acum să ajungă în sfârşit aici, să-şi spună rugăciunile şi să-i mulţumească Sfintei Cuvioase pentru toate lucrurile bune de care au avut parte.

Spuneau pelerinii că au venit cu gânduri bune şi nu doar pentru ei ci şi pentru cei dragi lor care nu au putut ajunge. Au venit inclusiv cu diverse lucruri pe care le trec pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, iar apoi să le dea apropiaţilor acasă, când ajung înapoi.

Este, într-adevăr, lume multă la pelerinaj. Vorbim despre 10.000 de persoane aflate la rând. Sunt, aproximativ, şase ore de aşteptare pentru cei care se aşează acum la rând. Vorbim, de asemenea, despre cel puţin 1.000 de persoane care se închină în fiecare oră la racla cu sfintele moaşte.

Pe acelaşi subiect

Este doar prima zi de pelerinaj. Mai urmează încă opt zile de pelerinaj, iar pelerinii spuneau că cel mai mult aşteaptă slujba din data de 14 octombrie, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Conform mediafax.ro, racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost purtată în procesiune de un sobor de 32 preoţi, conduşi de PS Nichifor Botoşăneanu.

Preoţii vor oficia în orele următoare slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu, precum şi Sfânta Liturghie.

Racla cu sfintele moaște va rămâne în baldachinul special amenajat până duminică, 15 octombrie.

În data de 14 octombrie 2023, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locuri.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Evenimente » A început pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Cel puţin 1.000 de pelerini sunt aşteptaţi să se închine în fiecare oră