Observator » Evenimente » A început restaurarea Coifului de la Coţofeneşti. Va costa milioane de euro

Video A început restaurarea Coifului de la Coţofeneşti. Va costa milioane de euro

Oana Bogdan | Timp citire: 3 minute
Publicat la 11.08.2026, 20:00 | Modificat la 11.08.2026, 20:08

A fost furat, căutat mai bine de un an de zile, recuperat şi acum reparat. Coiful de la Coțofenești intră într-o nouă etapă: restaurarea. Specialiştii au apelat la tehnologii de ultimă generaţie şi analize complexe. Costurile se ridică la câteva milioane de euro, dar vor fi acoperite integral din banii de asigurare. 

Jaful din ianuarie 2025, de la Muzeul Drents, din Assen, a lăsat urme adânci în coiful de la Coţofeneşti. Când a fost găsit, după un an şi două luni, Alexandru Dozsa a făcut parte din echipa de specialisti care a mers in Olanda să recupereze piesa de tezaur. Şi-a dat seama dintr-o privire că va avea mult de lucru când va ajunge acasă. Coiful era turtit şi avea o bucată desprinsă.

Ca să îşi dea seama de gravitatea problemei şi cât vor avea de lucru ca să îl readucă la forma iniţială, specialiştii au început una dintre cele mai ample acţiuni de documentare în vederea unei restaurări. Dacă vreţi, au dus coiful la analize ca să vadă cât este de bolnav şi ce tratament trebuie administrat.

Practic au făcut sute de fotografii și astfel au realizat, pentru prima dată, imaginea tridimensională a coifului. Apoi au trecut la scanarea 3D. Au urmat investigații de microscopie optică, digitală şi cu raze X. Abia când toate analizele au fost gata, echipa de restauratori a primit aprobarea să înceapă lucrul.

Articolul continuă după reclamă

"Emoțiile sunt, bineînțeles, pentru că natura degradărilor este mult mai serioasă și procedurile de intervenție sunt mult mai migăloase", spune Alexandru Dozsa, restaurator.

Nu întâmplător li se spune acestor oameni doctori de obiecte. Munca restauratorilor are ceva din migala unui bijutier și precizia unui chirurg. Lucrează foarte mult la microscop. În cămăruțele lor înghesuite, de la subsolul muzeului național de istorie, dau viaţă comorilor din tezaurul naţional.

Fiecare centimetru din coiful dacic este restaurat cu grijă și atenție extremă

Specialiștii lucrează cu instrumente special create pentru a păstra fiecare detaliu al piesei. În spatele fiecărei intervenții sunt ani de pregătire și experiență, pentru că orice mișcare greșită poate afecta forma originală.

Pe acelaşi subiect

Restaurarea poate dura chiar şi un an. Iar costurile sunt achitate integral din despăgubirea de 5.700.000 de euro pe care România a primit-o de la statul olandez.

"După ce se scad toate cheltuielile, restul... asigurării, va fi restituită părți olandeze. Cum este cazul nostru atunci când se vor finaliza lucrările de restaurare și vom avea o imagine completă a costurilor", spune Constantin Ilie, director Muzeul de Istorie.

Și așa, istoria unei dintre cele mai valoroase artefacte dacice descoperite la noi în țară se rescrie, la aproape de 100 de ani, după ce a fost descoperită întâmplător, după o ploaie, la rădăcina unui copac, de doi copii care păşteau vacile într-un sat din Prahova.