Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "A început să mă pipăie pe şold". Mărturiile tinerelor care visau să fie modele si ajungeau sclavele sexuale ale lui Morel Bolea

Ademenite cu promisiunea unei cariere de model şi convinse să participe la orgii sexuale. Aceasta este povestea dramatică a zeci de copile, care i-au căzut pradă lui Morel Bolea, liderul agenţiei de modele din Iaşi acuzat de trafic de minori. Bărbatul şi-a ascuns ani de zile plăcerile bolnave în spatele unui ONG abonat la bani publici. Victimele îşi fac curaj să vorbească despre ororile trăite. 

de Clara Mihociu

la 10.11.2022 , 19:57

"Aveam 15 ani când am intrat în miezul castei Morelli şi am ieşit la 16 ani. 2006-2007. A fost de ajuns să mă distrugă complet." Aşa începe mărturia uneia dintre victimele lui Morel Bolea. A fost racolată pe vremea când era în liceu, cu promisiunea că va ajunge un model de succes.

"Facusem şedinţa foto şi a început să mă pipăie, pe şold, că sunt frumoasă, vai, ce corp frumos ai, că ai un super potenţial, că poţi fi una dintre cele mai bune", a spus victima. Ceea ce părea un ONG care sprijinea tinerii era, de fapt, locul în care copilele deveneau simple obiecte sexuale, iar orgiile erau la ordinea zilei.

Autorităţile locale care aveau datoria să-i supravegheze activitatea se spală pe mâini, inclusiv Primăria, care a finanţat evenimente ale agenţiei şi ONG-ului. 

Vezi și

"Nu am ştiut ce face acest ONG. Nu văd nicio legătură între ancheta care se desfăşoară în acest moment şi proiectele care au fost finanţate nu doar de către primărie, ci şi de alte instituţii publice sau parteneriate", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei din Iaşi, Sebastian Buraga.

Pe acelaşi subiect

Purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vîjiac, a transmis că până în prezent au fost identificate cinci persoane vătămate.

Morel Bolea neagă acuzaţiile

Tot mai multe fete care şi-au distrus copilăria în agenţia lui Morel Bolea îşi fac curaj să vorbească. Individul neagă, în continuare, acuzaţiile. El a ajuns astăzi în faţa procurorilor şi a primit arest preventiv pentru 30 de zile. Avocatul a contestat deja decizia.

"Este vorba despre fapte care ar fi început în anul 2000-  2001 şi ar fi continuat până în 2016, potrivit susţinerilor procurorilor", a spus avocatul suspectului, Ciprian Mitoşeriu. Morel Bolea riscă ani grei de închisoare pentru trafic de minori.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Concediu de odihnă pentru burnout. Credeţi că iniţiativa ar trebui pusă în practică mai repede?
Observator » Evenimente » "A început să mă pipăie pe şold". Mărturiile tinerelor care visau să fie modele si ajungeau sclavele sexuale ale lui Morel Bolea