Video A înghiţit drogurile şi a făcut supradoză când l-a oprit poliţia. Filmul morţii tânărului de 31 de ani din Slatina
Incident teribil în Slatina. Un tânăr de 31 de ani a murit după o supradoză de cocaină chiar în faţa poliţiştilor. Bărbatul a ascuns drogurile în gură, după ce maşina în care era cu alţi cinci prieteni a fost oprită la o razie rutieră. Agenţii şi-au dat seama imediat, dar, până să îl determine să scoată plicul cu stupefiantele, drogurile fuseseră deja înghiţite.
La un control de rutină, poliţiştii au tras pe dreapta maşina în care se afla și tânărul din Olt, apoi au legitimat și verificat toți pasagerii. În timpul controlului corporal, agentul a observat că tânărul de 31 de ani mestecă ceva ce părea a fi un plic din plastic. I-a cerut să-l scoată din gură, tânărul s-a conformat și i-a explicat că erau în jur de 2 grame şi jumătate dintr-o substanță cu efect psihoactiv.
Tânărul ar mai fi avut probleme din cauza drogurilor
În timp ce i se cereau explicații, tânărul a leșinat și a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitat, dar fără rezultat. Potrivit unor surse Observator, tânărul a mai avut probleme din cauza drogurilor. Anul trecut a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare după ce a fost prins cu substanțe interzise.
Ingerarea drogurilor pentru a scăpa de controale a devenit o practică tot mai frecventă. La începutul acestei luni, un alt tânăr din Capitală a înghițit un pliculeţ care conţinea o substanţă de culoare albă. A fost prins de poliţişti şi dus la spital.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰