Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A murit Sandu Stoian, primul campion naţional de box al Rapidului după Revoluţie. Maestrul s-a stins la 56 de ani

Sandu Stoian, primul campion naţional de box al CS Rapid București de după Revoluţie, a încetat din viaţă la vârsta de 56 de ani. Anunţul morţii maestrului a fost făcut seara trecută de clubul sportiv, pe pagina oficială de Facebook.

de Redactia Observator

la 01.02.2024 , 14:22

A murit Sandu Stoian, primul campion naţional de box al Rapidului după Revoluţie. Maestrul s-a stins la 56 de ani - Facebook

Potrivit reprezentanţilor clubului, Sandu Stoian a murit în seara zilei de 30 ianuarie. 

Sandu Stoian a murit la 56 de ani

"S-a stins din viață maestrul Sandu Stoian, campion național de box al Rapidului în 1990.

Articolul continuă după reclamă

Alexandru Gheorghe Stoian, născut în 1968, ne-a părăsit în seara zilei de 30 ianuarie. Sandu Stoian, cum îl cunoștea lumea boxului, reprezintă o parte din istoria Rapidului. A fost primul campion național de box al Rapidului dupa Revolutie, medalie de aur în 1990 la categoria 67 de kg.

Pe acelaşi subiect

În 1993 a încheiat naționalele pe locul 3 iar în 1991 a cucerit medalia de argint la Centura de Aur. I-a avut antrenori pe maeștrii Gabriel Pometcu și Puiu Anton. Locuia în Mogoșoaia, unde înființase un club de box. Pentru Sandu Stoian, boxul a însemnat totul. Prin mâinile sale au trecut numeroși copii și tineri care și-au făurit o carieră în box. Unul dintre cele mai emoționante mesaje postate după dispariția lui Sandu Stoian îi aparține doamnei Roxana Cristina Chihai: ”Omul acesta a luat de pe stradă, la propriu, copii din comunitate, lipsiți de posibilități materiale și, poate, de o direcție dată de familie. I-a băgat în sala de sport amenajată în curtea lui și le-a demonstrat că valorează aur. I-a învățat să țină capul sus. Talentul, susținut de disciplină, muncă și perseverența antrenorului, a făcut din ei campioni naționali. Clubul lui mic a ținut piept marilor cluburi cărora a reușit să le "fure" multe medalii. În dimineața aceasta am aflat că inima mentorului atâtor copii și tineri din Mogoșoaia a încetat să mai bată și am rămas fără cuvinte. Respect și prețuire, mare OM! Odihnește-te în pace!", a transmis, miercuri seara, Clubul Sportiv Rapid Bucureşti, pe pagina de Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Sandu Stoian va fi înmormântat sâmbătă la prânz în cimitirul vechi din Mogoșoaia. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » A murit Sandu Stoian, primul campion naţional de box al Rapidului după Revoluţie. Maestrul s-a stins la 56 de ani