Video A venit cu toporul la primăria din Hațeg să își facă dreptate. A distrus un etaj întreg până să fie oprit
Un bărbat înarmat cu un topor a provocat momente de groază la Primăria Haţeg. Individul a dat buzna în clădire şi a distrus tot ce a întâlnit în cale. Nici măcar agenţii de pază nu au reuşit să-l oprească. Până la intervenţia jandarmilor, individul a distrus aproape în totalitate etajul clădirii, a spart geamurile şi a ieşit pe o terasă. Până la urmă, o patrulă a reuşit să-l imobilizeze şi să-l ducă la sediul Poliţiei.
Ora 12, Primăria oraşului Haţeg. După minute întregi de teroare, individul de 49 de ani înarmat cu un topor este doborât de jandarmi. Nu înainte însă de a distruge primul etaj al clădirii. Speriaţi, oamenii care trec prin zonă, printre ei şi copii, dau să fugă cât mai repede.
Cu toporul în primărie
Adrian Pușcas, primar Hațeg: Prima dată a spart geamurile de la uşa de la intrare în primărie, după care a urcat. Agentul de pază a încercat să-i opună rezistenţă. N-a reuşit, pentru că el avea un topor în mână. Pe hol, s-a întâlnit cu femeia de serviciu şi a spus: "Nu am treabă cu dvs." A intrat în sala de şedinţe şi a spart geamuri.
Abia în faţa poliţiştilor, bărbatul a dezvăluit că totul a fost o răzbunare, pentru că autorităţile au refuzat să-i dea o locuinţă socială.
Comisar-șef Bogdan Nițu, purtător cuvânt IPJ Hunedoara: În acest caz, politiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii publice, iar bărbatul din Hațeg va fi reținut pt 24 de ore.
Din fericire, gestul nesăbuit al bărbatului nu a făcut nicio victimă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰