Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Accesul tirurilor ar putea fi interzis în Capitală. Șoferii, nemulțumiți de planul Primăriei: "Patronii te trimit la muncă, primăria îţi dă amenzi"

Maşinile mai grele de 5 tone ar urma să fie interzise în Bucureşti pe timp de zi. De luna viitoare, ar putea circula doar noaptea şi dacă plătesc o taxă. În caz contrar, riscă o amendă de o mie de euro. Este propunerea municipalităţii pentru a mai relaxa traficul din Capitală. 

de Andreea Milea

la 07.07.2023 , 17:52

Primăria Capitalei propune două zone mari în care pot intra, doar pe timpul nopţii, maşinile mai grele de 5 tone. Prima se referă la centrul Capitalei. Vorbim despre Piaţa Romană, Universitate, Piaţa Unirii. Accesul va fi permis în intervale orare clare. Însă doar după achitarea unei taxe, în funcţie de greutatea vehiculului. 

Andreea Milea, reporter Observator: "Pentru accesul în zona A taxele tarifele încep de la 2.000 de lei pe lună pentru maşini ce nu depăşesc 7,5 tone. Pentru vehicule mai grele de 16 tone, taxele ajung la 12.000 lei pe lună iar pentru vehiculele cu masa totală de peste 40 de tone, tarifele cresc la 20.000 de lei. În zona B, care cuprinde un perimetru mult mai mare, din cartierele Aviaţiei până în Berceni, şi din Militari până în Titan, dar care exclude zona A, tarifele sunt mai mici. Pornesc de la 500 de lei pe lună şi ajung la maximum 3.000. Există şi variantă unei taxe zilnice cuprinsă între 50 de lei şi 300 de lei pentru vehiculele de peste 40 de tone." 

Amenzi dure pentru cei care nu vor respecta noile reguli

Vezi și

Cei care nu plătesc taxele riscă o amendă cuprinsă între 4.000 şi 5.000 de lei. Dacă sunt sancţionaţi de 3 ori într-un an îşi vor pierde definitiv dreptul de a mai intra în Bucureşti. Şoferii de tiruri sunt nemulţumiţi de măsură, pentru că cei care vin din ţară ar urma să rămână în afara Capitalei până când au drept de acces.  

Pe acelaşi subiect

Șofer de tir: "O idee foarte proastă. Patronii te trimit la muncă, primăria îţi dă amenzi. Tot pe noi cade, şoferii." 

Șofer de tir: "Nu e bine. Cum aprovizionăm magazinele? Noaptea? Cine, la cine, la ce magazine? Nu cred aşa ceva! Nu cred aşa ceva. Nu are cum să facă asa ceva. Noaptea pe timpul lui Ceauşescu se făcea aşa la lapte... La mall-uri noaptea? De ce? Stricăm asfaltul? Să pună astfalt bun."

Curier: "Va trebui şi o alternativă pentru că şi noi suntem lucrători şi trebuie să ajungem cu marfa la destinaţie." 

Curier: "Lucrez pe zi pe camion. Aprovizionarea, da, o văd ok să fie numai noaptea dar nu toate camioanele sunt pentru aprovizionare." 

Curier: "Dacă ar putea să interzică şi vreo 40-50% din astea mici." Reporter: "De ce?" 

Curier: "Pentru că sunt foarte multe d-astea mici."

Reporter.  "E incorect să vă interzică?"

Curier: "Ar fi."

Şoferii de autoturisme, încântaţi de idee 

Șofer de mașină: "Foarte buna ideea pentru că traficul de marfă pe timp de zi ar trebui să aibă un regim special."

Șofer: "Tirurile în oras ar trebui să fie băgate pe traseu de noapte." 

Sorin Ene, pilot profesionist: "Avem maşini cu tonaj foarte mare, basculante sunt foarte multe situaţii când merg cu viteză foarte mare, adică chiar 90 de km/h. Un camion încărcat cu 10, 15, 20 de tone opreşte foarte greu. Distanţele de frânare e clar că se majorează." 

Noul regulament ar putea fi votat în umătoarea şedinţa de consiliu 

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Accesul tirurilor ar putea fi interzis în Capitală. Șoferii, nemulțumiți de planul Primăriei: "Patronii te trimit la muncă, primăria îţi dă amenzi"