Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Accident cu 3 maşini pe "Drumul morţii" în Suceava. O familie, la spital după ce un TIR s-a izbit în ei iar mai apoi au ricoşat într-un camion

Un nou accident grav pe E85, denumit şi "Drumul morții", din Suceava. Toţi membrii unei familii au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a fost lovită violent de un TIR. Aceasta a fost proiectată într-un alt autocamion care circula regulamentar pe sensul opus.

de Redactia Observator

la 09.07.2023 , 07:17

Desfăşurare impresionantă de forţe, aseară, după impactul violent dintre cele trei vehicule, care s-a petrecut pe raza localității Cumpărătura din Suceava.

Femeie: Trei persoane. Tată, mamă şi copil. De la Moara şi mergeau acasă, stau aici, un pic mai la vale. Aşteaptau să facă aici, la marmură, să mergă acasă.

Bărbat: Domnul cu Audi am înţeles că a oprit ca să facă stânga. Ăsta nu l-a văzut, l-a trântit în celălalt şi s-a făcut ce s-a făcut. Doamne fereşte!

Vezi și

După accident, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava: După evaluarea medicală, trei persoane, care se aflau în autoturism, toate conştiente şi cooperante, au necesitat transportul la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. 

Rudele povestesc că familia e stabilită în Belgia însă au venit în ţară pentru a-şi petrece vacanţa. O vor face acum de pe patul de spital. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Accident cu 3 maşini pe "Drumul morţii" în Suceava. O familie, la spital după ce un TIR s-a izbit în ei iar mai apoi au ricoşat într-un camion