Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Accident cu 6 victime în judeţul Cluj. La volan se afla un adolescent de 17 ani, băut şi fără permis

Şase tineri au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în municipiul Dej, judeţul Cluj. Cinci dintre victime se aflau într-un autoturism, fiind nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru a fi scoase, iar un alt băiat a fost preluat de ambulanţă din alt loc. Poliţiştii au stabilit că autoturismul era condus de adolescent de 17 ani, care era beat şi nu avea permis de conducere.

de Redactia Observator

la 16.10.2022 , 12:08

”La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 04.30, poliţiştii au fost sesizaţi să intervină la un accident rutier produs în municipiul Dej, la intersecţia cu sens giratoriu dintre strada Unirii şi strada Dobrogeanu Gherea. Din primele informaţii, reiese faptul că un tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna Mica, ar fi condus un autoturism în care se mai aflau 5 pasageri, dinspre aleea Tomis, iar la intersecţia menţionată mai sus ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate”, a transmis Poliţia Judeţeană Cluj, potrivit news.ro.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentraţie de 0.23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma evenimentului, şoferul şi pasagerii au fost transportaţi la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate. Poliţiştii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Articolul continuă după reclamă

Accident produs de un minor băut

Pe acelaşi subiect

”Apelul de urgenţă a fost înregistrat în jurul orei 04:30, iar la faţa locului au fost dislocate o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD şi două echipaje SAJ. Salvatorii au găsit un autoturism avariat, ieşit în afara părţii carosabile, iar înăuntrul acestuia se aflau doi tineri încarceraţi şi alţi trei care necesitau extragerea cu echipamentele speciale. Cele cinci victime erau în stare de conştienţă, prezentau multiple traumatisme şi erau necooperante”, a arătat Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă (ISU) Cluj.

Pompierii au folosit echipamentele de descarcerare pentru a asigura accesul şi a extrage şoferul şi pasagerul din faţă dreapta, precum şi pe cele trei victime care se aflau pe bancheta din spate. Aceştia au fost preluaţi de către echipajele SMURD şi SAJ şi au fost transportaţi la Spitalul Municipal Dej.

Potrivit sursei citate, un alt băiat, de aproximativ 14 ani, a fost preluat de un echipaj SAJ, din altă locaţie, şi a fost transportat la spital.

Ulterior, o autospecială de transport personal şi victime multiple din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca a transferat doi băieţi şi o fată, de aproximativ 14 ani, la Unitatea de Primiri Urgenţe din municipiul Cluj-Napoca.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Accident cu 6 victime în judeţul Cluj. La volan se afla un adolescent de 17 ani, băut şi fără permis