Video Accident grav la circ: Un acrobat de 26 de ani a căzut de la 7 metri înălţime. Imagini în exclusivitate de la repetiţii
Accident şocant în această după-amiază la Circul Metropolitan din Capitală. Un acrobat de 26 de ani a căzut de la 7 metri înălţime, în timpul unei repetiţii.
- Sistemele de siguranţă erau folosite
- Exerciţiul a fost repetat şi joi cu succes
Artistul ar fi executat un număr care în lumea circului se numeşte roata morţii. Din primele informaţii, acrobatul ar fi avut 10 ani experienţă în domeniul. El făcea şi dresură de cai.
La faţa locului a intervenit SMURD, iar bărbatul a fost transportat la Spitalul Floreasca din Capitală, în stare gravă. El va fi supus unor investigaţii suplimentare şi urmează să fie operat. Sunt suspiciuni că ar avea fractură de coloană. Totodată, artistul are şi un picior rupt.
Sistemele de siguranţă erau folosite
Incidentul s-a produs după ora 16.00. Din primele informaţii, acrobatul ar fi căzut în cap, iar în prezent s-ar afla în comă, informaţie pe care circul nu o poate confirma. Reprezentanţii instituţiei mai spun că sistemele de siguranţă erau folosite inclusiv în timpul repetiţiilor.
Exerciţiul a fost repetat şi joi cu succes
Observator 19 a prezentat imagini în exclusivitate de la repetiţiile de ieri. Acrobatul exersa la aşa-numita roata morţii. Astăzi, într-o clipă de neatenţie s-a dezechilibrat de la 7 metri.
Surse spun că astăzi ar fi încercat să ia un element din recuzită.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰