Observator » Evenimente » Accident cu 7 victime, între care 3 copii, în Capitală. Un microbuz s-a izbit puternic de un copac

Accident cu 7 victime, între care 3 copii, în Capitală. Un microbuz s-a izbit puternic de un copac

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.07.2018, 17:40 | Modificat la 17.07.2018, 17:40

Şapte persoane, între care trei copii, sunt transportate la spital, marţi după-amiază, după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un copac, accidentul având loc pe Şoseaua Antiaeriană din Capitală.

Şapte persoane, între care trei copii, sunt transportate la spital, marţi după-amiază, după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un copac. Accidentul a avut loc pe Şoseaua Antiaeriană din Capitală, potrivit primelor informaţii transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Accidentul a avut loc pe Şoseaua Antiaeriană nr. 79, unde un microbuz de transport persoane în care se aflau nouă oameni a intrat într-un copac. În accident nu a fost implicat un alt autovehicul, a precizat Brigada Rutieră a Capitalei.

Articolul continuă după reclamă

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, în accident au fost implicate nouă persoane, iar şapte dintre acestea - patru adulţi şi trei copii - au solicitat să fie transportate la spital. La faţa locului intervin mai multe ambulanţe. Toate persoanele sunt conştiente şi cooperante, a mai precizat ISU.

Sursă: News.ro