Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Accident mortal cu o mașină și două TIR-uri, în Ialomița. Tragedia s-a produs azi dimineață pe DN2 Bucureşti-Buzău, între Urziceni şi Cotorca

Traficul rutier a fost blocat, în această dimineață, pe DN2 Bucureşti-Buzău, între Urziceni şi Cotorca, judeţul Ialomiţa, în urma unui grav accident în care au fost implicate o mașină și două autocamioane. Din nefericire, în urma impacului a murit un bărbat de 42 de ani.

de Redactia Observator

la 06.10.2023 , 14:07

Accident mortal cu o mașină și două TIR-uri, în Ialomița. Tragedia s-a produs azi dimineață pe DN2 Bucureşti-Buzău, între Urziceni şi Cotorca - CNAIR via Agerpres

Un grav accident de circulație s-a produs vineri dimineață pe DN 2 București-Buzău, între Urziceni și Cotorca, în județul Ialomița. Potrivit ISU Ialomița, în urma impactului o persoană și-a pierdut viața.

"În urma impactului au rezultat trei victime: două conştiente, cooperante şi neîncarcerate şi una inconştientă şi încarcerată. Persoana inconştientă (bărbat cu vârsta de aproximativ 42 de ani) a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului şi deşi au fost începute imediat manevrele de resuscitare, aceasta nu a răspuns, fiind declarat decesul. Persoanele conştiente au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior nefiind necesar transportul acestora la unitatea spitalicească", se arată într-un comunicat de presă remis de ISU Ialomiţa.

Un polițist de la SAS, mort în accidentul din Ialomiţa

Articolul continuă după reclamă

Potrivit IPJ Ialomița, cele două camioane transportau cereale.

Pe acelaşi subiect

"În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 07:30 s-a produs un accident de circulație pe DN 2, la intrare în localitatea Cotorca, soldat cu decesul unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că accidentul s-ar fi produs ca urmare a coliziunii dintre 3 autovehicule, două camioane care transportau cereale și un autoturism. În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat", au transmis și reprezentanții IPJ Ialomița.

Bărbatul care şi-a pierdut viaţa în accident este un polițist din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale. Este vorba despre agentul-șef George Iordache, în vârstă de 42 de ani.

Trafic blocat pe DN2 după accidentul mortal

La locul accidentului au intervenit patru echipaje operative din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul acestora a acţionat şi un echipaj al SAJ Ialomiţa. 

În urma coliziunii, traficul pe DN2 Bucureşti-Buzău, între Urziceni şi Cotorca, judeţul Ialomiţa, a fost blocat zeci de minute.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Accident mortal cu o mașină și două TIR-uri, în Ialomița. Tragedia s-a produs azi dimineață pe DN2 Bucureşti-Buzău, între Urziceni şi Cotorca