Acoperişul unui liceu din Bacău a fost luat pe sus de o furtună puternică
Vijeliile şi-au spus deja cuvântul, în mai multe zone ale ţării. Vântul puternic a provocat mai multe pagube. La Bacău o furtună puternică a luat pe sus în întregime acoperişul Liceului Economic.
Vijeliile şi-au spus deja cuvântul, în mai multe zone ale ţării. Vântul puternic a provocat mai multe pagube. La Bacău o furtună puternică a luat pe sus în întregime acoperişul Liceului Economic.
Acoperişul a zburat şi a căzut în curte. O profesoară a povestit speriată că tocmai se terminase proba de bacalaureat şi în şcoală se mai aflau doar profesorii din comisii.
Ea îşi parca maşina şi a reuşit să o mute chiar cu câteva secunde înainte să cadă acoperişul. Însă alte două autovehicule au fost distruse.
Furtuna a durat doar 10 minute, dar a doborât mai mulţi copaci şi a inundat câteva străzi.
În localitatea Bod din judeţul Braşov, două case au luat foc, iar pompierii spun că e posibil ca incendiul să fi izbucnit din cauza fulgerelor din timpul furtunii.
Două femei au făcut atac de panică. Şi la Mureş pompierii au fost solicitaţi să intervină la un bloc, unde vântul a luat pe sus o tablă de pe un acoperiş.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰