Adăpost prăbușit peste o turmă de 300 de oi, în Cluj. 80 dintre animale au murit pe loc, sub dărâmături
Un saivan care s-a prăbuşit, luni, peste o turmă de 300 de oi, a omorât 80 de animale, iar restul au fost salvate.
"Pompierii de la Detaşamentele 1 Cluj-Napoca şi Huedin intervin în aceste momente pentru salvarea unor oi peste care s-a prăbuşit un saivan. Evenimentul s-a petrecut în localitatea Dâncu, comuna Aghireşu. (...) Echipajele au ajuns cu greu la locul intervenţiei din cauza drumului impracticabil şi au început degajarea saivanului, pentru a scoate animalele", se arată într-o informare a ISU Cluj.
O parte dintre animale au fost salvate de pompieri, iar altele au fost salvate de proprietari.
"În saivan se aflau 300 de oi. Pompierii au reuşit să salveze 50 dintre acestea. Din păcate, 80 de capete au decedat. Până la sosirea pompierilor, mai multe capete au reuşit să iasă de sub saivan sau au fost scoase afară de cioban şi de localnici", se menţionează în informarea ISU Cluj.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰