Adolescent de 16 ani, arestat după ce a violat o tânără de 23 de ani, în Constanța. Ar fi plecat din casa victimei și cu 12.000 de lei
Caz șocant în Constanța. Un adolescent de 16 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o femeie de 23 de ani. Mai mult, el i-ar fi furat tinerei din casă suma de 12.000 de lei, potrivit News.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Năvodari au reţinut pentru 24 de orei, un băiat de 16 ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de viol.
Tânăra, violată de un adolescent de 16 ani
“Astfel, la data de 19 decembrie, acesta ar fi pătruns în locuinţa persoanei vătămate, pe care ar fi deposedat-o, prin violenţă, de suma de 12.000 de lei. Ulterior, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu aceasta, împotriva voinţei persoanei vătămate”, au precizat poliţiştii.
Victima este în vârstă de 23 de ani. Tânărul a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. El a fost prezentat instanţei, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰