Adrian Marinescu, despre eficienţa vaccinurilor în faţa tulpinii Delta: "Este important ca această vaccinare să se întâmple repede"
Tulpina Delta devine din ce in ce mai raspandita în ţara noastră! Doi bărbaţi de 62 respectiv 35 de ani din Bacău au murit, după ce s-au infectat cu varianta indiană a coronavirusului. Ambii aveau istoric de calatorie- fuseseră în Irlanda, respectiv Finlanda şi nu erau vaccinaţi.
Mai grav, unul dintre ei şi-a infectat toată familia. Rudele sunt insa asimptomatice. Tulpina Delta este de două ori mai contagioasă decât varianta iniţială a coronavirusului. Până în acest moment, în România, au fost descoperite 57 de cazuri de infectare cu tulpina Delta, în 9 judeţe din ţară, cele mai multe fiind în Ilfov, Argeş şi Bucureşti. In contextul noilor amenintari, CNSU a propus prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile.
De asemenea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat să nu renunţăm la masca de protecţie, chiar dacă avem schema completă de vaccinare.
Invitatul lui Marius Pancu în Observator 23, Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul "Matei Balş" din Capitală, a venit cu câteva noi precizări.
Tulpina Delta în faţa vaccinului
- Cine sunt victimele răpuse de noua variantă Delta, în România. Unul dintre bărbaţi avea 35 de ani
- 9 cazuri de Covid cu tulpina Delta la Spitalul de Boli infecțioase din Iași. Un bărbat nevaccinat a făcut o...
- Poţi lua tulpina Delta dacă ai făcut vaccinul anti-Covid-19? Dar dacă ai trecut prin boală?
Au apărut date noi din Marea Britanie şi Israel, acolo unde s-a vaccinat masiv, cu privire la eficienţa serurilor defalcat, privitor la această tulpină, ce ştim la acest moment?
- Că există eficienţă, din fericire. Despre tulpina Delta vorbim de ceva vreme şi ştim că se transmite uşor, iarăşi din fericire nu sunt forme agresive, nu avem dat că sunt forme severe. O persoană vulnerabilă există riscul să facă şi o formă cu complicaţii. Vaccinurile existente sunt eficiente chiar dacă datele pe care le avem spun că există o eficienţă mai scăzută cu un anumit procent în ceea ce ştiam, cu varianta clasică, dar sunt eficiente.
- Toate vaccinurile din schema care a fost aprobată în UE au eficienţă suficientă?
- Au eficienţă. Noţiunea de suficient e în termeni relativi, este important ca această vaccinare să se întâmple repede, pentru că e clar dacă virusul va rămâne mai mult timp în circulaţie suferă mutaţii şi vor apărea noi variante. Deja vorbim de Lambda, Epsilon.
- Este imunitatea în urma bolii mai uşor de străpuns?
- Da. Vaccinul asigură o imunitate, dar vestea bună nu este că imunitatea prin anticorpi, ci imunitatea prin celulă care face diferenţa. Să ţină atât de mult încât să ne ajute în faţa formelor severe.
Mai multe în video de mai sus.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰