Adrian Năstase, supus unei operaţii complicate la Spitalul de Ortopedie Foișor
Fostul premier Adrian Năstase anunță, sâmbătă, că a suferit o operație complicată la umărul drept, pentru care va avea nevoie de o perioadă lungă de recuperare.
Adrian Năstase i-a mulțumit, într-o postare pe blogul său, doctorului Șerban Dragoș loveanu, managerul Spitalului de Ortopedie Foișor, și echipei sale, "pentru grija, dedicarea și profesionalismul de care au dat dovadă în cadrul intervenției chirurgicale pe care am efectuat-o zilele trecute la umărul drept".
Fostul premier spune că este vorba de "o operație complicată, care a necesitat o expertiză medicală de înalt nivel".
După intervenție va urma o perioadă mai lungă de recuperare, "însă faptul că am beneficiat de îngrijirea unei echipe atât de bine pregătite îmi oferă încredere, optimism și siguranța că sunt pe drumul cel bun".
Adrian Năstase are 75 de ani. Între decembrie 2000 și decembrie 2004 a fost prim-ministru al României.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰