Antena Meniu Search
x

Video Afacere ilegală de jumătate de miliard de euro lângă Bucureşti. O fabrică de medicamente alimenta cea mai mare reţea de traficanţi din Europa

Anchetă uriaşă şi descoperire de film: o fabrică de medicamente de lângă Bucureşti alimenta Europa cu droguri de mare risc. Întreaga afacere era deţinută de un fost vicepreședinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente care a şi fost arestat între timp. Reţeta era simplă: din laboratorul clandestin plecau pastile legale care erau apoi descompuse şi transformate în stupefiante. Valoarea drogurilor se ridică la peste jumătate de miiard de euro.

Cristina Filip
de Cristina Filip

la 14.03.2023, 19:59

Vezi și

Fabrica de medicamente de lângă Bucureşti furniza materia primă pentru cea mai mare reţea de trafic de metamfetamină din Europa. Practic, în fabrica din Voluntari se produceau medicamane ce conţineau substanţe folosite şi pentru fabricarea drogurilor, preucm efedrina și pseudoefedrina. Potrivit procurorilor, gruparea ar fi distribuit peste 168 de milioane de comprimate care cont efedrină si pseudoefedrină. Vorbim despre 6 sau 7 tone din care ar fi extras 5 tone de substanţe interzise. Din Voluntari, au plecat peste 90 de transporturi catre Cehia sau Spania.

Cum funcţiona reţeaua

"A fost folosită o societate românească înfiinţată în jurul anilor '90, având ca obiect de activitate producţia de medicamente. Rolul societăţii din România a fost de a achiziţiona precursorii şi de a-i îngloba sub forma unui medicament după o formulă care să permită dizolvarea şi extragerea rapidă a substanţelor", a declarat Ramona Bolla, purtător de cuvânt DIICOT. 170 de milioane de comprimate au fost transportate cu maşini spre Polonia. De aici un alt membru al reţelei le distribuia spre laboratoare clandestine din Cehia și Slovacia. Acolo, comprimatele fabricate în România erau dizolvate şi din ele se extrăgea o substanţă extrem de periculoasă: metamfetamina. Traficanţii au scos astfel aproape 5 tone de droguri, care au ajuns pe pieţele din Polonia, Cehia, Slovacia și Bulgaria.

Un gram de metamfetamină este vândut pe piaţa neagră cu până la 100 de euro, aşa că profitul este estimat la jumătate de miliard de euro. Fabrica din România îi aparţine lui Laurenţiu Huică, fost vicepreşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente din Romania. De transport s-ar fi ocupat Cristian Iosipescu, eliberat din închisoare în 2019 după o condamnare de 13 ani pentru tâlhărie calificată, spălare de bani şi încalcarea regimului armelor. Cei doi au fost arestaţi. "Mi se pare ireal ca în România şi în Uniunea Europeană a anului 2023 să existe fabrici ilegale. Vorbim de o ilegalitate crasă să faci aşa ceva. Dacă eşti un specialist în domeniu, nu vei face niciodată", a declarat Dragoș Damian, Asociaţia Producătorilor de Medicamente.

La percheziții, procurorii au găsit 600.000 de euro, 3 tone de substanţe periculoase şi 5 milioane de pastile cu efedrină și pseudoefedrină. Alţi 14 membri ai reţelei, inclusiv liderul grupării, au fost prinşi în Polonia, Cehia şi Slovacia.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Evenimente » Afacere ilegală de jumătate de miliard de euro lângă Bucureşti. O fabrică de medicamente alimenta cea mai mare reţea de traficanţi din Europa