Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ultimele detalii despre agresorul femeii-jandarm, care i-ar fi furat arma în timpul violenţelor din Piaţa Victoriei

În paralel, continuă ancheta şi în cazul jandarmilor agresaţi la protestele din Piaţa Victoriei. Astăzi, femeia jandarm călcată în picioare de mai mulţi tineri violenţi a fost externată. Cu doar câteva ore înainte, anchetatorii îl reţinuseră pe individul suspectat că i-ar fi furat arma.

de Redactia Observator

la 14.08.2018 , 20:57

În paralel, continuă ancheta şi în cazul jandarmilor agresaţi la protestele din Piaţa Victoriei. Astăzi, femeia jandarm călcată în picioare de mai mulţi tineri violenţi a fost externată. Cu doar câteva ore înainte, anchetatorii îl reţinuseră pe individul suspectat că i-ar fi furat arma. Are 32 de ani şi locuieşte într-o comună din Ilfov. La percheziţii, mascaţii i-au răscolit toată casa şi tot nu au găsit pistolul dispărut de aproape patru zile.

La patru zile de la atacul din faţa Guvernului, Ştefania a ieşit alergând din spitalul Floreasca. Trebuia să fie externată ieri, dar, pentru că acuza dureri de cap, medicii au decis să-i mai facă o tomografie. Tânăra de 23 de ani a evitat să răspundă întrebărilor. 

Femeia jandarm a preferat să iasa din spitalul Floreasca pe la o altă ieşire. Şi tot acolo a aşteptat-o mama ei cu maşina, care a dus-o direct acasă. 

Vezi și

Vineri noaptea, angajata Jandarmeriei a ajuns la spital cu Ambulanţa. Paramedicul care i-a acordat primul ajutor a povestit cum a decurs misiunea. 

plt.mj. Constantin Daniel, paramedic ISU

Cuvintele ei au fost: "Mă doare foarte tare capul şi ameţesc, mă dor picioarele şi toracele." Am observat de asemenea că îţi ţinea mâna dreaptă în zona coloanei cervicale. Nu putea să se ţină pe picioare singură, era susţinută.

La acel moment, Ştefania nu mai avea arma din dotare. Principalul suspect în cazul furtului a fost ridicat azi-noapte dintr-o comună din Ilfov, după un apel la 112. Potrivit unor surse, un vecin l-ar fi demascat. Are 32 de ani şi neagă orice fel de acuzaţie. 

Familia bărbatului acuză mascaţii că ar fi descins în forţă în locuinţa lui. Mama suspectului a avut nevoie de ajutorul medicilor.

Le-a zis de o sută şi de o mie de ori "nu sunt vinovat". Am fugit în gloata aia pentru că a dat cu lacrimogene de ălea, a declarat mama suspectului.

În încercarea de a găsi arma, cei de la trupele speciale care au făcut percheziţii au răscolit toată casa. Au căutat chiar şi în butoiul cu varză, spuneau oamenii, dar şi în soba din bucătărie. Şi nu în orice fel. Au spart partea de sus cu un ciocan pentru a vedea ce se află în interior. Nici urmă însă de acel pistol.

În total, 35 de jandarmi au fost răniţi în confruntările violente din Piaţa Victoriei. 20 dintre ei şi-au scos certificate medico-legale. 

Exact cu ce ne confruntăm noi la galeriile, cum era înainte dacă vă aduceţi aminte, Steaua-Dinamo-Rapid. De la borduri, până la bile de oţel, nişte bare de fier la vreo 10 centimetri, mărturiseşte unul dintre jandarmii bătuţi.

Jandarmii vor să-i dea în judecată pe tinerii care i-au rănit. Anchetatorii analizează în continuare imaginile pentru a identifica toţi membrii grupurilor care au deturnat protestul diasporei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?
Observator » Evenimente » Ultimele detalii despre agresorul femeii-jandarm, care i-ar fi furat arma în timpul violenţelor din Piaţa Victoriei