Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Ajutați-ne!" Părinții fetei dispărute în Sighet oferă 10.000 de euro recompensă oricui știe unde e copila. Adolescenta este de negăsit de 6 zile

Fata în vârstă de 13 ani este căutată de polițştii din Sighetu Marmaţiei, după ce a dispărut de acasă în urmă cu șase zile. Părinții copilei sunt disperați și cer ajutorul tuturor, pentru a-și găsi fiica. Mama ei a anunțat chiar și o recompensă de 10.000 de euro, pe care o va oferi celui care știe sau are informații concrete despre locul unde se află fata ei.

de Veronica Micu

la 13.11.2023 , 19:36

"Ajutați-ne!" Părinții fetei dispărute în Sighet oferă 10.000 de euro recompensă oricui știe unde e copila. Melinda este de negăsit de 6 zile

"Suntem într-o situație disperată. Copilul nostru a dispărut de 6 zile. Primele zile de căutări au fost intense, dar nu s-a găsit. Apelăm la toată țara, părinți, adolescenți, copii, bunici, oricine știe ceva despre locul în care se găsește concret. Oferim 10.000 de euro. Ajutați-ne să ne găsim copilul!".

Este mesajul disperat transmis de mama tinerei, care nu mai știe nimic de fata ei de aproape o săptămână. Femeia a fost cea care, marți, 7 noiembrie, a anunţat autorităţile după ce a observat că fiica ei lipseşte. Copila nu s-a dus în acea zi la şcoală, pe motiv că îi este rău. "A rămas acasă, se simţea prost şi când am venit (n.r. de la serviciu) nu mai era", spune mama fetei.

Articolul continuă după reclamă

Femeia spune că ultima oară a vorbit cu fiica ei marți dimineață. 

Ultimele imagini cu fata dispărută. Copila a fost surprinsă de camere plimbându-se prin oraș

Camerele de supraveghere din oraş au surprins-o pe fata de 13 ani la ieşirea din casă. A plecat în jurul orei 11.00, singură, în direcţia râului Iza, din Sighetu Marmaţiei. Câteva zeci de minute mai târziu, fata era în zona centrală a orașului. Din acest moment, traseul ei este necunoscut. Reapare la ora 17.00, într-un mic magazin de unde îşi cumpără o sticlă cu apă. De marţi seară, când s-a dat şi RO-Alert, zeci de oameni au început să cutreiere străzile din oraş şi pădurile din apropiere. Zona în special vizată a fost Parcul Grădina Morii, locul în care a fost semnalată prezenţa fetei ultima oară. Pompierii au mers inclusiv cu o barcă pe râu pentru a o căuta, iar poliţiştii de frontieră au ridicat drone pentru a putea a vedea imaginea de ansamblu.

Fata, dată dispărută de aproape o săptămână

Fata şi are 1,53 m înălțime, păr șaten lung, ochii verzi și poartă ochelari de vedere. În momentul plecării, fetiţa purta o haină scurtă neagră și încălțăminte albă.

"Azi (marți n.r.), 07 noiembrie, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați de către mama unei minore de 13 ani, din Sighetu Marmației – – cu privire la faptul că, în intervalul orar 10.00-12.00, aceasta a plecat voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit. 

SEMNALMENTE: 1,53 m înălțime, greutate 63 de kg, constituție atletică, păr șaten lung, ochii verzi și poartă ochelari de vedere.

ÎMBRĂCĂMINTE: La momentul plecării de la domiciliu, aceasta purta o haină scurtă neagră și încălțăminte albă", au transmis polițiștii maramureșeni.

Persoanele care o văd sunt rugate să sune la numărul de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

- Articol realizat cu ajutorul informațiilor obținute de reporterul Observator Simona Vasiac - 

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Evenimente » "Ajutați-ne!" Părinții fetei dispărute în Sighet oferă 10.000 de euro recompensă oricui știe unde e copila. Adolescenta este de negăsit de 6 zile