Video Alaiuri de colindători cu urși, capre și căiuți au umplut străzile din Suceava: Încercăm să păstrăm tradițiile
Străzile din Suceava s-au umplut de muzică, dans și culoare. Zeci de alaiuri au colindat orașul şi l-au îmbrăcat în sărbătoare. Căiuţii, caprele sau urşii au vrut să arate cum se păstreaza tradiţiile de sărbători. Toţi s-au prins în joc, urători şi localnici, la cel mai mare festival de datini şi obiceiuri.
40 de alaiuri de colindători, din Ţara Humorului şi până la Rădăuţi, au făcut ca străzile din Suceava să răsune. Au dansat bucuroşi şi au arătat lumii ce are Bucovina mai frumos.
"Străzile municipiului Suceava au fost acaparate de capre, căiuți, cerbi, urși. Cu toții și-au prezentat cu mândrie costumele și tradițiile localității de unde provin.", a transmis Angela Bertea, reporter Observator.
"O ceată frumoasă, de arnăuți, cu harapi, cu tot ce trebuie pentru un spectacol frumos pe care să-l admirați dumneavoastră. Am venit ca să vă colindăm, să vă urăm, să fie frumos.", a spus Lică Cepoi, primar comuna Drăgușeni.
"Am venit cu căiuții de la Botoșana, cu mascații și jocul caprelor și cu toți tinerii aceștia frumoși încercăm să păstrăm tradițiile și să le ducem mai departe, să aducem și noi aportul nostru cultural în această zonă a țării, a Bucovinei.", a declarat Andrei Sticleț, primar comuna Botoșana.
Îmbrăcaţi în costume spectaculoase, au urat de noroc, liniște, bucurie, sănătate și belșug pentru noul an ce se apropie.
"Am venit să urmăresc festivalul, în fiecare an vin, este foarte foarte frumos pentru zona noastră, să ne facem cunoscuți.", a spus un bărbat.
"Cum se joacă ursul? Sari în sus și dai din picior.", a spus un copil.
"Cu obiceiul ăsta mergem cam de 25 de ani. Jocul ursului, colindul, avem urătură frumoasă.", a spus Gheorghiță Lazăr, grupul Bogdănești.
Viorel a îmbrăcat prima dată costumul de urs când avea doar 3 ani.
"Eu sunt ursar, bat toba, eu controlez urșii, urșii joacă după mine. Eu am învățat de la bunicii bunicilor, tatăl meu.", a spus Viorel Crețu, ursar.
Reporter: Ce ți-a plăcut cel mai mult?
Copil: Când au venit mascații
Reporter: Cum arată?
Copil: Frumoși
Reporter: Dar urșii?
Copil: Tot frumoși.
În spectacolul datinilor strămoșești s-a prins şi jocul caprei. Şi dansul cerbului a impresionat.
"Pun coarnele pe care le găsim primăvara prin pădurile noastre care au mai rămas și niște zorzoane ca să fie frumos, ca un cerb să fie gătit ca de sărbătoare.", a spus Petruț Popa, reprezentant grup.
"Pentru a vedea și copilul nostru ce am trăit noi și pentru a vedea datina. De multă vreme nu am mai revăzut asemenea eveniment.", a spus un copil.
La festival au participat și grupuri folclorice din Ucraina și Republica Moldova.
"Suntem foarte bucuoși să fim prezenți astăzi aici, la așa frumos, minunat festival. Avem colinde de iarnă, avem caiuții din comunitatea noastră.", a explicat Serghei Poclitar, director Casa de Cultură din Boian.
Și în comuna Comănești din județul Bacău străzile s-au umplut azi de colindători. O tradiție care se ține cu sfinţenie an de an.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰