Update Alertă falsă de bombă la Hotelul Continental din Timişoara. Apelantul a fost amendat de poliţie şi transportat la Psihiatrie
Un apel la numărul de urgenţă 112 a anunţat, luni, plasarea unui dispozitiv exploziv la Hotel Continental din Timişoara. Mai mulţi oameni au fost evacuaţi din unitatea hotelieră aflată în apropiere de centrul oraşului.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- 14 județe au intrat sub avertizare cod galben de vreme severă. ANM anunță răcire, ploi și vânt în toată țara
UPDATE: Pirotehniștii nu au găsit nicio bombă în hotelul din orașul Timișoara în care este cazată Elena Lasconi. Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili cine a făcut anunțul mincinos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este o alarmă falsă, fiind identificat apelantul, un bărbat în vârstă de 50 de ani. Acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 4000 de lei conform OUG 34/2008 privind apelarea nejustificată a numărului unic pentru apeluri de urgență 112. Totodată, bărbatul a fost transportat la Clinica Psihiatrică “Eduard Pamfil” din municipiul Timișoara în vederea efectuării unui control de specialitate.
„În urma verificărilor efectuate nu se confirmă existența unei bombe în incinta societății comerciale, polițiștii continuând cercetările specifice pentru identificarea apelantului și dispunerea măsurilor legale în consecință”, a anunțat, luni seara, IPJ Timiș.
Hotelul a fost evacuat în totalitate, fiind vizați angajații și turiștii. Zona a fost izolată, iar echipe de la Poliție și SRI au verificat în interior.
Potrivit unor surse oficiale, imediat după ce a fost primit apelul la numărul de urgenţă 112, în zonă au sosit poliţişti şi lucrători SRI. Conform unui coleg de partid, Elena Lasconi şi întreaga ei echipă sunt cazaţi la acest hotel, însă nu se aflau în acest moment în clădire fiind plecaţi la Reşiţa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰