Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alexandru Rafila: Până la 5 milioane de români vor primi vaccinul anti-COVID, într-o primă etapă, probabil până în vară

Medicul Alexandru Rafila susţine că, cel mai probabil, cinci milioane de români ar urma să primească vaccinul anti-COVID-19 până în vara anului viitor, în condiţiile în care un prim vaccin ar urma să fie pus pe piaţă cel târziu în prima lună a lui 2021. Rafila atrage atenţia asupra faptului că România trebuie să se organizeze din timp pentru campania de vaccinare, întrucât "noi nu suntem chiar cei mai mari campioni ai organizării”.

de Iulia Iancu

la 04.11.2020 , 17:25

Alexandru Rafila spune că 5 milioane de români ar putea primi vaccinul anti-COVID până la vară Alexandru Rafila spune că 5 milioane de români ar putea primi vaccinul anti-COVID până la vară - Mediafax Foto / Alexandra Pandrea via Hepta
  • Alexandru Rafila susține că, probabil, 5 milioane de români ar urma să primească vaccinul anti-COVID-19 până la vară.
  • Reprezentatul României la OMS a explicat că milioane de doze de vaccin au fost deja produse.
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că s-a făcut un "efort fără precedent” în ceea ce priveşte cercetările şi finanţarea pentru dezvoltarea unui vaccin anti-COVID-19, iar în prezent sunt în studii de fază avansată trei vaccinuri anti-COVID-19 şi e probabil ca unul dintre ele să primească autorizaţia de punere pe piaţă spre sfârşitul acestui an sau în prima lună a anului viitor, după care alte două vaccinuri ar urma să fie şi ele puse pe piaţă, scrie News.ro.

Rafila susţine că majoritatea acestor vaccinuri au fost finanţate de guverne, iar altele au fost finanţate de producători farmaceutici.

"Ele deja s-au produs în avans, anumite cantităţi. În cazul în care vor fi aprobate, ele vor fi disponibile imediat, cantităţi importante. Sigur nu suficiente, dar cantităţi importante care au fost deja contractate de entităţile care au plătit, practic, pentru dezvoltarea acestui vaccin. Cred că e vorba de cel puţin de zeci de milioane de doze”, a declarat Alexandru Rafila, marţi seară, la postul public de televiziune.

Articolul continuă după reclamă

Acesta a explicat că milioane de doze de vaccin au fost deja produse, dar acestea ar urma a fi distruse dacă nu vor primi autorizaţia de punere pe piaţă.

"Este un risc foarte mare, aşa se lucrează în situaţii de criză, pentru că e foarte posibil ca un produs să nu primească autorizaţia şi atunci el este distrus şi nu se mai utilizează pentru că nu poţi, în condiţii de criză majoră de sănătate publică, să aştepţi să obţii autorizaţia după care să începi producţia. El practic se produce în cantităţi suficiente după studiile de fază 1 şi 2, se cunoaşte concentraţia necesară, secvenţialitatea dozelor şi studiul de fază 3 consfinţeşte. Dacă studiul de fază 3 eşuează, atunci tot vaccinul este distrus”, a explicat Rafila.

Medicul a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că România trebuie să ia din timp măsuri pentru administrarea vaccinului.

"Norocul nostru că suntem în Uniunea Europeană. Dar ce vreau să înţelegem, asta trebuie să fie foarte clar: organizarea vaccinării depinde de fiecare stat, adică nu ne organizează Comisia Europeană şi vaccinarea şi atunci, ştiţi că noi nu suntem chiar cei mai mari campioni ai organizării şi e bine să începem lucrurile din timp, încât să nu ne trezim în situaţia ca aşteptările oamenilor să primească vaccin să fie înşelate de incapacitatea de a-l administra", a afirmat el.

Întrebat câţi români ar urma a fi vaccinaţi iniţial, el a răspuns că: "Probabil până la 5 milioane, cu precizarea că între 200-250.000 de persoane care lucrează în sectorul sanitar vor fi vaccinate cu prioritate. Aşa se întâmplă peste tot, după care alte categorii de personal din sectoare vitale şi pacienţii cei mai vulnerabili, adică 5 milioane de persoane, într-o primă etapă, probabil până în vară”, a mai explicat Alexandru Rafila.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Iulia Iancu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Alexandru Rafila: Până la 5 milioane de români vor primi vaccinul anti-COVID, într-o primă etapă, probabil până în vară