Antena Meniu Search
x

Video Alţi doi medici şi un fost manager, urmăriţi penal în scandalul dispozitivelor cardiace. 36 de tablouri găsite în casa doctorului Tesloianu, puse sub sechestru

Scandalul dispozitivelor cardiace prelevate de la cadavre continuă. Fostul manager al Spitalului "Sf. Spiridon" din Iaşi, Ioan Bârliba, dar şi alţi doi medici cardiologi, unul chiar fost şef de clinică, au fost incluşi de procurorii Parchetului General în rețeaua Tesloianu. Tot ieri, procurorii au pus sechestru pe mai multe bunuri ale lui Tesloianu printre care se numără şi 36 de tablouri ale unor mari pictori români.

de Redactia Observator

la 04.03.2023, 07:52

Vezi și

Ar fi fost ajutat, spun cei care anchetează cazul, chiar de fostul manager al Spitalului "Sf. Spiridon" din Iaşi. Ioan Bârliba ar fi semnat pentru reutilizarea stimulatoarelor de la cadavre

"În fapt, suspectul, în calitatea de fost manager al unității medicale, a semnat două adrese destinate Casei de Asigurări de Sănătate Iași, respectiv Direcției de Sănătate publică Iași, prin care acesta accepta reutilizarea dispozitivelor medicale implantabile, (...) fără a se asigura (...) că interesele legitime ale pacienților erau protejate."

Alţi 2 medici şi un fost manager, urmăriţi penal în scandalul dispozitivelor cardiace

Tesloianu ar fi primit ajutor şi de la medicul Antoniu Petriș, fost șef al Clinicii de Cardiologie a spitalului din Iaşi, între 2017 şi 2022, care ar fi aprobat recuperarea și montarea dispozitivelor. Dar şi de la medicul militar Eduard Belu, din Braşov. 

Pe acelaşi subiect

"În fapt, suspectul, în calitate de medic cardiolog, i-a furnizat stimulatoare și defibrilatoare a căror sursă nu se cunoaște inculpatului care a operaționalizat rețeaua."

Toţi cei trei medici sunt cercetaţi pentru abuz şi neglijenţă în serviciu, în formă continuată şi au fost incluşi de anchetatori în rețeaua Tesloianu

Parchetul a anunţat că a făcut mai multe percheziţii şi a pus sechestru pe sute de mii de lei şi euro de la cei trei suspecţi. Dar şi pe mai multe imobile, şapte terenuri, precum şi 36 de opere de artă, de la Tesloianu. Tablourile, aflate în prezent în custodia Muzeului de Artă din Iaşi, poartă semnătura unor pictori celebri precum Corneliu Baba, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian şi Theodor Aman. Medicul Dan Tesloianu, acuzat de procurori că a implantat unor bolnavi 238 de dispozitive cardiace luate de la cadavre, este arestat din 18 februarie. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Evenimente » Alţi doi medici şi un fost manager, urmăriţi penal în scandalul dispozitivelor cardiace. 36 de tablouri găsite în casa doctorului Tesloianu, puse sub sechestru