Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Am sărit din pat. Vă daţi seama prin ce am trecut eu?" Cum s-a simţit explozia din Buftea, printre locatari

Tragedia din Rahova a fost la un pas să se repete aseară în Buftea. Şase persoane au fost rănite într-o explozie devastatoare petrecută la parterul unui bloc. Printre victime se află şi o adolescentă în vârstă de 14 ani. Totul a pornit de la o butelie folosită de cei care locuiau în apartament, şi din fericire nu a fost urmată de un incendiu. Deflagraţia, extrem de puternică, a afectat grav structura de rezistenţă a imobilului, care acum se poate prăbuşi în orice clipă.

de Bogdan Dinu

la 26.11.2025 , 11:12

"Nu am auzit în viaţa mea aşa bubuituri. Am sărit în sus din pat. Vă daţi seama prin ce am trecut eu?", spune un martor. Sunt imaginile dezastrului. Aşa arată blocul din Buftea, după explozia unei butelii într-un apartament de la parterul imobilului. Suflul deflagraţiei a fost atât de puternic încât plafonul dintre etaje s-a prăbuşit, iar şase persoane au fost rănite. "Au fost evacuate şi s-au autoevacuat 21 de persoane şi două animale. Avem în acest moment şase victime, dintre care trei transportate la spital, o persoană în stop cardio-respirator, resuscitată, o persoană cu arsuri severe, şi una cu traumatism facial", a declarat Ana Covașniuc, ISU Bucureşti-Ilfov.

Locatarii au fugit disperaţi din locuinţe doar cu ce au avut pe ei

"Când am coborât am găsit un vecin jos pe casa scării şi l-am ajutat să iasă afara, dar nu mai sufla cred că de la fum, s-a intoxicat", spune un martor. Locatarii au fugit disperaţi din locuinţe doar cu ce au avut pe ei. La nivelul Ministerului Sănătăţii a fost activată imediat o celulă de criză. Din fericire, de această dată nu au fost morţi, însă ministrul Sănătăţii face acum un apel public. "Putem avea zece spitale de arşi în ţara aceasta, nu vom face faţă cu numărul mare de victime pe care îl vedem. Într-un timp foarte scurt vedem că aceste instalaţii pe gaz, aceste centrale termice, care aparent cred că sunt verificate doar din pix, dar în realitate duc la tragedii", a declarat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii.

Articolul continuă după reclamă

Pentru siguranţă, salvatorii au decis evacuarea tuturor oamenilor de pe o rază de 50 de metri. Riscul de prăbuşire este acum imens, şi în orice moment, întreaga clădire se pIoate face una cu pământul. "Avem o situaţie destul de dificilă de gestionat în această etapă întrucât nu putem spune la momentul actual dacă putem sau nu să intrăm în clădire, aşteptăm să vină reprezentanţii Inspectoratului de Construcţii să ne dea acceptul sau să vedem ce decid dânşii. În cazul în care nu se va putea intra o să face aceeaşi cercetare ca la Rahova - cu drone şi roboţi", a declarat Alexandru Poroşanu, director adjunct al Institutului de Criminalistică al Poliţiei Române. Zeci de salvatori au lucrat la foc continuu pentru a găsi şi salva victimele.

"Se va întocmi dosar penal în care se va efactua cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporalî din culpă şi distrugere din culpă, cercetările urmând a fi efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea", a declarat Mădălina Moşoiu, şef IPJ Ilfov. Blocul a fost păzit întrega noapte de poliţişti şi pompieri, şi nimeni nu are voie să intre în imobil până când ancheta nu va fi finalizată.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Evenimente » "Am sărit din pat. Vă daţi seama prin ce am trecut eu?" Cum s-a simţit explozia din Buftea, printre locatari