Video Amenzi de aproape 2 milioane de lei pe litoralul. Inspectorii au sancţionat condițiile dezastruoase și mizeria din bucătăriile restaurantelor
Toamna se numără amenzile. Aproape două milioane de lei însumează sancţiunile date în această vară de directorii sanitar-veterinari administratorilor de restaurante şi tonete de la malul mării. Staţiunile din nordul şi centrul litoralului au fost campioane la amenzi, în acest an.
- Plouă cu amenzi pe litoralul românesc.
Începe ultimul weekend al acestei veri, momentul în care patronii calculează banii făcuţi în ultimele trei luni. În paralel cu ei, inspectorii sanitar-veterinari numără amenzile date. Controale s-au făcut pe tot litoralul. Costineştiul, Eforie şi Năvodari ocupă, însă, primele locuri în topul sancţiunilor.
Robert Chioveanu, ANSVSA: Pentru aceste neconformităţi au fost aplicate un număr total de 226 de sancţiuni, deci pentru lunile iulie şi august în valoare totală de 1.870.000 lei.
Tonetele şi rulotele tip fast-food au fost cele mai amendate. Iar asta datorită condiţiilor dezastruoase în care acestea păstrează semipreparatele şi carnea.
Ionuţ Iuşco, DSV Constanţa: Tonetele şi rulotele vând produse foarte puţine. Din cauza asta noi am fost să verificăm în amănunt aceste tonete şi rulote pentru că ele nu sunt racordate la apă, au bazinele lor proprii.
- Produsele din plastic vor dispărea din comerţ. Amenzi uriaşe pentru cei care nu respectă noile prevederi
- Plajele, sufocate de valuri de gunoaie: "Eu vă spun cât am stârns de la începutul anului: 11 000 de tone de...
- Turiştii se plâng de condiţiile găsite în mai multe hoteluri din staţiunea Eforie Nord: "O experienţă...
Inspectorii au sancţionat mizeria din bucătărie
Nici restaurantele nu au fost ocolite de controale. Inspectorii au sancţionat ceea ce turiştii nu văd - mizeria din bucătărie.
Gabriel Ecobici, ANSVSA: Persoanele care lucrau la nivelul bucătăriilor nu aveau cunoştinţe minine de igienă în marea lor majoritate. Erau bucătari care nu aveau nicio cunoştinţă de igienă, adică intrau în bucătărie fără echipament, cu haniele de stradă.
Autorităţile sanitare vin, însă, şi cu veşti bune. Este al doilea an la rând în care nu s-au înregistrat suspiciuni sau episoade de toxiinfecţii alimentare care să pună în pericol sănătatea publică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰