Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Amenzi uriașe pentru mai multe persoane care au cules ghiocei dintr-o arie protejată, în Munții Măcinului

Cinci mii de lei, atât au de plată mai multe persoane care au ieşit la cules de ghiocei, în Munţii Măcinului, zonă ce face parte dintr-o arie protejată.

de Cristi Georgescu

la 05.03.2021 , 17:59

  • Amenzi uriașe pentru mai multe persoane care au cules ghiocei dntr-o arie protejată, în Munții Măcinului

Câte 5.000 de lei fiecare. Atât au de plătit pentru fapta lor. Mulți dintre ghioceii culeși fără a avea voie au fost culeși cu tot cu bulb. Amenzile sunt atât de mari, spun reprezentanții Parcului Național Munții Măcinului pentru că este vorba despre o specie protejată. Prin culegerea lor cu tot cu bulb este practic imposibil să reapară.

Este vorba de ghiocelul cu frunze îndoite care poate rezista în condiții climatice dure. Inițial au fost depistate șase persoane care au venit în zonă cu intenția de a fura, însă doar patru au fost identificate până acum. Acestea au sustras nu mai puțin de 1.500 de exemplare. Amenzile pornesc de la 5.000 până la 10.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, iar pentru persoane juridice de la 30.000 la 60.000 de lei.

Vezi și
Cristi Georgescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Amenzi uriașe pentru mai multe persoane care au cules ghiocei dintr-o arie protejată, în Munții Măcinului