Antena Meniu Search
x

Video Anchetă în Ilfov, după ce mai mulţi cerbi lopătari albi ar fi fost ţinuţi ilegal în captivitate

Poliţiştii au fost alertaţi, seara trecută, după ce mai mulţi cerbi lopătari albi ar fi fost văzuţi, captivi, în fondul de vânătoare al unei localităţi din Ilfov. Informaţia i-a luat prin surprindere pe reprezentanţii Ocolului Silvic, care au aflat de această situaţie de la reporterii Observator. Mai multe echipaje au ajuns la faţa locului şi au început cercetările. 

Andre Rotaru
de Andre Rotaru

la 27.05.2021, 08:34

Vezi și
  • Cerbii lopătari albi sunt consideraţi animale rare.

Mai mulţi cerbi lopătari, animale rare, s-ar afla în captivitate, în fondul de vânătoare din comuna Brăneşti, judeţul Ilfov. A fost sesizarea primită de Poliţia Animalelor, seara trecută, din partea activiştilor unei organizaţii non-profit pentru protecţia mediului.

Dan Turiga, colaborator Agent Green: Am aflat informaţia că în Complexul de Vânătoare Pasărea ar exista clandestin un număr de trei cerbi lopătari. Am anunţat Poliţia Animalelor, am mers la faţa locului, însă acolo nu am mai găsit nimic, cu excepţia unei femele de lopătar care era fugărită de câini.

Până în ultimul moment, pădurarii au încercat să îi ţină atât pe activiştii de mediu, cât şi pe jurnaliştii prezenţi la faţa locului departe de pădure. Motivul: autorităţile abia aflaseră de existenţa animalelor în pădure, fără ca acestea să aparţină fondului.

Constantin Bicu, Ocolul Silvic Ilfov: Până în acest moment nu am avut informaţia că ar exista un cerb alb în această pădure. În captivitate în pădure nu cred că ar putea să o facă cineva fără să fie observat şi să se ştie de lucrul acesta.

Pe acelaşi subiect

Anchetă demarată la Poliţia Animalelor Ilfov, în cazul cerbilor lopătari

Situaţia nu ar fi una recentă.

Dan Turiga, colaborator Agent Green: Din informaţiile noastre, cerbii sunt ţinuţi cel puţin de la începutul lunii martie. Şi am aflat de ei abia acum pentru că acolo este o incintă împrejmuită, publicul nu are acces, doar aşa că s-a aflat pe surse.

Poliţia Animalelor Ilfov face cercetări pentru a stabili cu certitudine dacă cerbii găsiţi de activiştii de mediu erau sau nu ţinuţi legal în captivitate.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Anchetă în Ilfov, după ce mai mulţi cerbi lopătari albi ar fi fost ţinuţi ilegal în captivitate