Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Anchetă MAI: Aproape 900 de persoane sunt cercetate pentru fraude la eliberarea a peste 1.100 de certificate de vaccinare

Un număr de 366 de dosare penale sunt în lucru, privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a peste 1.100 de certificate şi adeverinţe de vaccinare. În aceste dosare sunt cercetate 868 de persoane, anunţă MAI. 

de Ana Maria Ghiarasim

la 05.11.2021 , 16:13

Anchetă MAI: Aproape 900 de persoane sunt cercetate pentru fraude la eliberarea a peste 1.100 de certificate de vaccinare Anchetă MAI: Aproape 900 de persoane sunt cercetate pentru fraude la eliberarea a peste 1.100 de certificate de vaccinare - Mediafax Foto / Emanuel Titus iliesi via Hepta

Poliţiştii au dat în ultima săptămână peste 25.500 de amenzi, iar dintre acestea 21.500 au fost pentru nepurtarea măştii de protecţie, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 5,1 milioane de lei. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a declarat vineri că zilnic, în mede, au fost verificate peste 116.000 de persoane.

“Efectivele MAI împreună cu angajaţi ai celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au intensificat acţiunile de control, fiind desfăşurate peste 8.300 de acţiuni de control, în cadrul cărora au fost verificaţi aproximativ 34.000 de operatori economici, 2.000 de operatori transport persoane şi peste 400.000 de obiective de interes, dintre care 30.700 spaţii de alimentaţie publică. Zilnic, în medie au fost verificate şi peste 116.000 de persoane”, a afirmat Monica Dajbog, potrivit news.ro.

Ea a menţionat că au fost date peste 25.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5,1 milioane de lei, iar cele mai multe contravenţii au vizat nepurtarea măştii de protecţie – peste 21.500 şi nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea - 3.420.

Articolul continuă după reclamă

47 de dosare penale într-o săptămână, pentru infracţiuni de zădărnicire a combaterii bolilor

Pe acelaşi subiect

De asemenea, în ultima săptămână, în cadrul acţiunilor desfăşurate pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost deschise 47 de dosare penale, în care sunt cercetate 51 de persoane.

“Cele mai multe infracţiuni cercetate în dosarele penale, respectiv 28, sunt pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Totodată, vă informăm că în prezent sunt în lucru 366 de dosare penale privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a peste 1.100 de certificate şi adeverinţe de vaccinare. În aceste dosare sunt cercetate 868 de persoane”, a explicat purtătorul de cuvânt al MAI.

Pacienți Covid nevaccinați, dar cu certificate de vaccinare

Monica Dajbog a reamintit de cazul aflat în cercetarea poliţiştilor din cadrul I.P.J. Timiş – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul I.P.J. Mehedinţi şi I.P.J. Gorj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. 

”Dosarul a fost întocmit după ce mai multe persoane s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase Dr. Victor Babeş din Timişoara cu simptomatologie gravă de infectare cu virusul SARS-CoV-2 şi au arătat la internare certificate de vaccinare, dau au recunoscut ulterior în faţa cadrelor medicale că de fapt nu s-au vaccinat. În urma percheziţiilor efectuate în mai multe localităţi din Timiş, Mehedinţi şi Gorj au fost descoperite înscrisuri relevante în cauză şi au fost ridicate medii de stocare şi sisteme informatice ce urmează a fi supuse unor percheziţii informatice. De asemenea, au fost puse în executare opt mandate de aducere”, a declarat Monica Dajbog, precizând că un bărbat a fost arestat preventiv în acest dosar. 

Totodată, poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit patru cetăţeni români cu adeverinţe care atestau în fals efectuarea unor teste PCR la o clinică din municipiul Alexandria.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Anchetă MAI: Aproape 900 de persoane sunt cercetate pentru fraude la eliberarea a peste 1.100 de certificate de vaccinare