Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Andrei Gheorghe, moment şocant în cel mai recent scandal public: "Duceţi-vă dracului în pădure, duceţi-vă în peşteri!"

Andrei Gheorghe a murit la doar 56 de ani. Cel mai recent scandal mediatizat în care a fost implicat cunoscutul om de radio a fost la finalul anului trecut.

de Redactia Observator

la 20.03.2018 , 08:41

Andrei Gheorghe a murit la doar 56 de ani. Cel mai recent scandal mediatizat în care a fost implicat cunoscutul om de radio a fost la finalul anului trecut, după o emisiune la Radio România Actualități.

Invitat la postul public de radio, Andrei Gheorghe a folosit cuvinte jignitoare la adresa ascultătorilor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă
Pe acelaşi subiect

"Este pentru prima dată în istoria radioului public când, pe post, sunt folosite cuvinte jignitoare la adresa publicului ascultător", au transmis jurnaliștii din Radio România, imediat după emisiune.

Andrei Gheorghe, moment şocant în cel mai recent scandal public: "Duceţi-vă dracului în pădure, duceţi-vă în peşteri!"

A venit apoi reacţia lui Andrei Gheorghe.

"Acuma vreo trei săptămîni am acceptat invitația domnului Alexandru Rusu la o emisiune moderată de acesta între orele 23 și 02. Reacția imbecilă ne devoalează primitivismul instituției. Limbajul de asemenea. Citatul trunchiat și neinteligibil este o parte dintr-o discuție în care tradiției, cu a sa întoarcere către trecut, îi opuneam progresul ca unica alternativă viabilă, altfel am continua să trăim in peșteri.

Fățărnicie și lecții de profesionalism este ceea ce primim de la Radio România. Adică niște ratați în meserie, slugi sordide și suflete istovite care își terfelesc ascultătorii, lupta ferm pentru dreptate). Cât despre cuvintele de nedescris nu le-am prea identificat în text. Scuze domnului Rusu și domnului Preda și regrete că trebuie sa lucreze cu așa niște cretini.

Ascultați și voi seria de fonfăiți, fleoșcăiti și vorbitori cu proteza uitată la buda și gânditi-vă cum acești specialiști ronțăie anual bugete mai mari ca Pro TV-ul și Antena la un loc. Emisiuni care să spună ceva?", a fost mesajul transmis de Andrei Gheorghe.

Acesta a fost cel mai recent scandal mediatizat, în care a fost implicat cunoscutul realizator radio şi televiziune.

Reamintim că Andrei Gheorghe a murit ieri seară, fiind găsit fără suflare în vila sa din Voluntari.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Andrei Gheorghe, moment şocant în cel mai recent scandal public: "Duceţi-vă dracului în pădure, duceţi-vă în peşteri!"